Actorul George Ivașcu s-a încăpățânat să construiască povești la, în şi despre teatru. Povești cu oameni, despre oameni, spuse de oameni. Afirmă adesea că teatrul este cel mai accesibil și mai prețios cadou pe care ni-l putem face. Din 365 de zile pe an, măcar una merită trăită într-o sală de spectacol, în fața unui actor care nu mimează emoția, care nu joacă lacrima, ci o trăiește.
Pentru George Ivașcu, frumusețea teatrului stă în comuniune. În faptul că, într-o sală, în stânga și în dreapta ta stau oameni pe care poate nu-i cunoști, dar alături de care vibrezi la aceleași trăiri. Într-o epocă a alienării și a ecranelor, teatrul rămâne locul în care nu ești singur.
Tehnologia ne-a adus mai aproape și, paradoxal, ne-a izolat. Ne petrecem zilele între telefoane, computere, aceleași știri, aceleași rutine. Iar la un moment dat simțim nevoia să evadăm din singurătățile noastre cotidiene și să ne întoarcem la povești. Atâta vreme cât omul are sentimente și rămâne viu, în forul său intim există un copil care are nevoie să creadă, să simtă, să asculte. Iar teatrul este cel care spune povești pentru acel copil din noi.
Ne leagă o prietenie lungă și frumoasă. Am admirat mereu la el tenacitatea, puterea de muncă aproape titanică și dorința sinceră de a lăsa lumea puțin mai bună decât a găsit-o. A întâlnit obstacole, dar nu s-a lăsat definit de ele. Le-a depășit cu discreție și determinare. De fiecare dată când l-am chemat, dacă i-a stat în putere, a spus „prezent” fără ezitare.
Viața, această trecere atât de scurtă și de intensă, l-a șlefuit fără să-i răpească entuziasmul. Continuă să caute oameni cu aceleași idealuri, să adune energii, să construiască punți prin artă.
O întâlnire în spațiul generos al scenei
În 2005, la Jurnalul Național exista o rubrică dedicată sărbătoriților zilei. Pentru că Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivașcu pe 15, ne-am dat întâlnire la teatru pentru un articol care să-i celebreze pe amândoi. Au venit cu zâmbetul pe buze și m-au condus prin holurile impunătoare ale Teatrul Național din București până în mijlocul scenei.
A fost prima dată când am atins scândura aceea pe care pășiseră atâția mari actori. Visul adolescentei din mine, care purta o iubire aproape solemnă pentru teatru, se împlinea astfel. Țin minte și acum mirosul de lapte Doina care venea din cabinele actorilor pe lângă care am trecut, catifeaua roșie ca focul a sălii, liniștea aceea încărcată de promisiune.
George Ivașcu cu jurnalista Elena Loreta Popa. Foto-Dan Marinescu.
Am stat de vorbă acolo, în spațiul generos al scenei, uitând de redacție, de termene-limită, de tot ce înseamnă cotidian. Când m-am întors în redacţie, entuziasmul meu a stârnit zâmbete. Am păstrat mereu această, poate, naivă calitate: de a mă bucura deplin, de a prețui ceea ce pe alții nu-i atinge și de a împărtăși emoția cu speranța că va deveni molipsitoare. A ieșit un material frumos, care le-a plăcut amândurora. Și nu a fost singurul.
„Nu am avut artiști în familie, dar de mic am știut că acesta este drumul meu”
Drumurile noastre au continuat să se întâlnească. Au trecut ani de atunci, dar bucuria acelei întâlniri nu s-a estompat. Îl respect pe George pentru perseverență și credință, pentru munca neobosită cu care a construit și a reclădit, pentru curajul de a ridica un teatru de la zero. Îl admir pentru că, dincolo de roluri, funcții sau responsabilități, a reușit să-și păstreze umanitatea.
„Pentru mine teatrul este șansa de a trăi mai multe existențe într-una singură”, îmi spunea într-un interviu. „Șansa de a fi alți oameni. Fiecare personaj este o provocare a condiției umane pe care vreau să o cunosc implicându-mă, nu teoretizând. Nu mi-am dorit neapărat un rol, îmi doresc ca tot ceea ce fac să emoționeze publicul. Am avut noroc. Poate e destin. Nu am avut artiști în familie, dar de mic am știut că acesta este drumul meu.”
Astăzi (15 februarie) este ziua lui. Și îl rog să-mi îngăduie un „La mulți ani” spus cu drag, admirație și prețuire. La mulți ani, George Ivascu! Să rămâi credincios poveștilor care ne aduc împreună și scenei care ți-a fost destin!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
