Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu Vâlcea. E cunoscut de toată lumea, după voce, profil, discurs, dar mai ales după sutele de melodii pe care le-a semnat sau interpretat. Și-a făcut debutul la numai 20 de ani. „Prima mea apariţie la Televiziunea Română a fost în 1957. Eram student la Petroşani şi cântam la acordeon. Venisem la un festival studenţesc, care se transmitea în direct”, povestește maestrul. Horia Moculescu are o carieră de decenii ca și compozitor și interpret.
Horia Moculescu a învățat să cânte la acordeon în 3 zile
Toată lumea îl știe pe maestrul Horia Moculescu cântând la pian, dar artistul cântă, la fel de bine și la acordeon. Culmea este că a avut nevoie de numai trei zile ca să stăpânească perfect instrumentul. Asta deși nu seamănă deloc cu pianul, instrument la care învăța să cânte încă de la grădiniță.
„Aveam șase ani și deja cântam la pian. Tatăl meu era pe front și un subaltern avea o datorie la el. Omul a venit cu un acordeon nou, luat din magazin și a spus: Poftiți domnule căpitan, vă fac un cadou pentru copil. Așa m-am trezit cu un acordeon. Mama a fost împotrivă, dar așa de ușor cântam la acordeon după trei-patru zile, încât o soră a bunicii, care venise în vizită la noi și pe care m-am dus s-o întâmpin cu acordeonul, a spus: Vai, Midia, asta lăutar ajunge!”, își amintește celebrul artist.
Conflictul cu Iosif Sava
Întâlnirea cu echipa „Rețeaua de idoli” a avut loc în casa artistului, în biroul plin de diplome și trofee primite de-a lungul carierei. Volubil și cu simțul umorului, Horia Moculescu a vorbit despre muzica de ieri și de astăzi, familie, spectatori, dar mai ales despre amintirile frumoase alături de oamenii pe care i-a cunoscut. Ați fi bănuit că Horia Moculescu a avut un conflict cu Iosif Sava? După zeci de ani, maestrul explică de unde a pornit neînțelegerea.
Nu a uitat nici de prietenia deosebită care l-a legat de Aurelian Andreescu sau de amintirile din Restaurantele Ambasador și Modern, unde a cântat și unde se aduna lumea bună a Bucureștiului acelor vremuri. La 85 de ani, Horia Moculescu vorbește cu optimism despre planuri de viitor. După succesul melodiei „Și astăzi, și mâine”, colaborarea inedită cu Smiley din acest an, maestrul spune că pregătește noi melodii și demonstrează că muzica nu are bariere și vârstă.
„Am un respect deosebit pentru două instituţii, Radio România şi Televiziunea Română”. Fără ele, niciuna dintre vedetele mari pe care le ştim nu ar fi existat”, adaugă invitatul Irinei Păcurariu în a doua zi de Crăciun, de la ora 20:00, la „Rețeaua de idoli”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook