Plângerea a fost depusă marţi și înregistrată la curtea federală din Manhattan. Cuba Gooding Jr. mai este inculpat pentru atingeri nepotrivite asupra a trei femei. Noua plângere este însă mai gravă. Actorul e acuzat că a violat o femeie în 2013.
Cuba Gooding Jr. este acuzat de o femeie, rămasă sub rezerva anonimatului, că a violat-o într-un hotel din Manhattan în urmă cu 7 ani. După ce a invitat-o să bea ceva împreună, el ar fi dus-o în camera lui, apoi a început să se dezbrace în faţa ei și nu a lăsat-o să plece când aceasta a dorit acest lucru.
Odată împinsă pe pat, actorul ar fi violat-o de două ori, deşi ea i-a cerut de mai multe ori să se oprească.
Megan Fox cu chipul plin de sânge. Cum a ajuns actrița în această situație
Telenovela multi-milionarului Mihai Bizu continuă în instanță
„Clienta noastră formulează acuzaţii foarte grave împotriva lui Cuba Gooding Jr. în plângerea pe care am înregistrat-o. Ea este nerăbdătoare să obţină dreptate în justiţie”, a declarat Gloria Allred, avocata presupusei victime, care a cerut daune, dar fără a preciza valoarea acestora.
Actorul neagă, dar mai are 20 de capete de acuzare
„Aceste afirmaţii sunt false. Credem că dosarul va fi respins”, a fost replica dată de avocatul actorului, Mark Jay Heller. Încă de anul trecut numele actorului Cooba Gooding Jr. a fost pronunțat în mai multe scandaluri sexuale. Nu mai puțin de 20 de femei l-au acuzat pe Cuba Gooding Jr. de atingeri forţate sau hărţuire sexuală.
De altfel, el a fost acuzat că a agresat sexual trei dintre femeile aflate în spatele acestor acuzaţii. Procesul său era programat să înceapă în aprilie în Manhattan, înainte de a fi amânat sine die din cauza pandemiei de coronavirus.
Cooba Gooding Jr. a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar în legătură cu interpretarea din Jerry Maguire.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook