Simona Ionescu / Redactor Șef

Lucruri inedite despre pâine în toate formele ei, azi la „Istorii de bun gust”

Lucruri inedite despre pâine în toate formele ei, azi la „Istorii de bun gust”
Joi, 9 noiembrie 2023, începând cu ora 21.00, realizatoarea emisiunii de antropologie culinară „Istorii de bun gust”, Camelia Moise, vă invită la o emisiune deosebită, în care veți descoperi semnificațiile pâinii în rețete inedite.

La „Istorii de bun gust”, veți descoperi istoria spectaculoasă a pâinii alături de doi invitați de excepție, profesoara de antropologie culinară, Anda Becuţ Marinescu și Dieter Gheorghiu.

Face parte din viața omenirii, spun specialiștii, de mai bine de 10.000 de ani! Povestea pâinii începe într-un timp foarte îndepărtat, de la făinurile făcute din cereale sălbatice, strămoșii grâului domesticit (mai întâi orz, mei și secară, apoi spelta și grâu). Pâinea noastră cea de toate zilele”, aşa cum o ştie toată lumea din rugăciunea „Tatăl Nostru”este un aliment universal.

Iar astăzi nu există țară în lume în a cărei tradiție culinară să nu existe o formă de pâine. Așa se face că omenirea consumă zilnic echivalentul a peste nouă milioane de pâini mari. Și tot pâinea a purtat cu sine roluri esențiale în ritualurile religioase. Grâul se pune în prima băiță a bebelușului, la nuntă se aruncă boabe de grâu asupra tinerilor căsătoriţi, în semn de belşug, iar la înmormântare, tot din grâu se face coliva. De aceea, antropologia culinară vorbeşte despre hrană ca despre o poveste.

Istoria pâinii la „Istorii de bun gust”

„De ce pâine? Pentru că e trupul Domnului”

Dieter Gheorghiu, a lucrat în cele mai mari televiziuni, dar a preferat să renunţe la operatorie pentru a deveni antreprenor în Câmpulung Muscel, oraşul său natal. Și sufletul i s-a împlinit. „Pâinea este un organism viu, care creşte, se dezvoltă şi, în cuptor, se desăvârşeşte. Am cumpărat cuptoare de copt din Germania, unde am făcut şi cursuri de brutar. De ce pâine?

Pentru că e trupul Domnului şi cred că toţi paşii pe care îi faci în viaţă cu credinţă şi atitudine te aduc unde trebuie. Cred că am îndeplinit toate aceste condiţii, ca să mă apuc să fac pâine. Nu e uşor, nu e un bussines din care faci bani”, a mărturisit bărbatul, care înainte de a pune aluatul la dospit îi face semnul crucii.

Povestea din spatele celebrilor covrigi musceleni

Cea de-a doua invitată a emisiunii „Istorii de bun gust”, este profesoara de antropologie culinară, Anda Becuţ Marinescu, director al Serviciului de Cercetare al INCFC şi profesor asociat al Universităţii Bucureşti, Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială. Cursurile sale au ajutat la naşterea formatului emisiunii „Istorii de bun gust”, de la TVR 2 . Invitata realizatoarei Camelia Moise va dezvălui povestea din spatele celebrilor covrigi musceleni.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre