S-a aflat și motivul pentru care Irinel Columbeanu a decis să se mute la azil. Un apropiat al fostului afacerist susține că a avut episoade în care „nu a știut să mai ajungă acasă”.
Irinel Columbeanu încearcă să-și revină după câteva momente pe care le-a gestionat cu greutate. Un apropiat al fostului milionar de la Izvorani a povestit că „au fost câteva episoade în care și-a pierdut memoria. A fost la supermarket sau la doctor și nu a știut să mai ajungă acasă. Mai mult, nici nu mai știa cine este. Prietenii l-au sfătuit să se ducă la un azil, pentru a fi supravegheat non stop”.
„Deocamdată, cineva se ocupă de dânsul să-i plătească, un prieten jurnalist”
Despre problemele medicale ale lui Columbeanu a vorbit și patronul azilului unde acesta se află în acest moment. „Irinel va rămâne aici permanent. Stă pe același etaj unde stătea și Zina. Deocamdată, cineva se ocupă de dânsul să-i plătească, un prieten jurnalist. De la fiul Zinei nu am mai recuperat nimic. Dar nu avem ce face.
Dar sunt cu sufletul împăcat că am putut face ceva pentru un om, care nu mai era ajutat de nimeni. Așa e și dl Irinel acum. Are pierderi de memorie, dar situația sa medicală nu e foarte gravă încă. A fost consultat de un doctor psihiatru, de psihologi. Are un început de Alzheimer”, a declarat Ion Cassian pentru Cancan.
Deciziei Irinei i-a rupt sufletul
În podcast-ul „Fiță cu Adiță”, Irinel Columbeanu a vorbit și de vestea tristă pe care a primit-o de la fiica sa, Irina subliniind că nu mai vrea să se întoarcă în România. „Nu cred, deși acum are și ea tot ce trebuie din punct de vedere al actelor, are Green Card. Mi-a zis că nu vrea să se mai întoarcă. S-a pus problema la un moment dat să îmi cumpere ea sau Monica un apartament unde să locuiesc și mi-a zis că nu vrea să se mai întoarcă.
Eu o înțeleg și cred că e normal, având în vedere unde învață și ce învață, e o hotărâre înțeleaptă pe care a luat-o ea. Eu niciodată nu interferez în deciziile ei, o las să le ia singură și sunt de acord cu ea. Știu că e fată deșteaptă și că știe să judece”, a mărturisit Irinel Columbeanu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook