Istorii senzaționale. Filozoful care a trăit în butoi. E cunoscut ca înțeleptul cinic din Antichitate

Presupus elev al lui Antisthenes, Diogene păstrează ascetismul și accentul pus pe etică al profesorului său, dar aduce acestor poziții filosofice un dinamism și un simț al umorului de neegalat în istoria filosofiei. A dormit într-un simplu butoi.

Diogene se aseamănă mult cu Socrate și chiar cu Platon

Deși originar din Sinope, majoritatea povestirilor care alcătuiesc biografia sa filosofică au loc în Atena, iar unele dintre cele mai celebre îl plasează pe Alexandru cel Mare sau pe Platon drept pilda sa. Este disputat dacă Diogene a lăsat ceva în scris. Dacă da, textele pe care le-a compus s-au pierdut.

Diogene se aseamănă mult cu Socrate și chiar cu Platon în ceea ce privește sentimentele sale referitoare la superioritatea interacțiunii verbale directe față de relatarea scrisă. Diogene îl mustră pe Hegesias după ce acesta cere să i se împrumute una dintre tăblițele de scris ale lui Diogene:

„Ești un naiv, Hegesias; tu nu alegi smochinele pictate, ci pe cele adevărate; și totuși treci peste adevărata pregătire și vrei să te aplici la reguli scrise” (Diogene Laertius, Viețile filosofilor eminenți, Cartea 6, Capitolul 48). În reconstituirea modelului etic al lui Diogene, așadar, viața pe care a trăit-o este la fel de mult ca și opera sa filosofică, la fel ca și textele pe care le-ar fi compus.

A fugit sau a fost exilat pentru falsificare de monedă

Caracterul excepțional al vieții filozofului Diogene generează unele dificultăți în determinarea evenimentelor exacte care o compun. El a fost un cetățean din Sinope care fie a fugit, fie a fost exilat din cauza unei probleme legate de falsificarea de monedă.

Datorită dovezilor numismatice, falsificarea monedei din Sinope este un eveniment despre care există certitudine. Detaliile falsificării sunt însă neclare: „Diocles povestește că Diogene a plecat în exil pentru că tatăl său a fost însărcinat cu banii statului și a falsificat moneda.

Dar Eubulide, în cartea sa despre Diogene, spune că Diogene însuși a făcut acest lucru și a fost obligat să plece de acasă împreună cu tatăl său” (Diogene Laertius, Viețile filosofilor eminenți, Cartea 6, Capitolul 20). Indiferent dacă Diogene sau tatăl său a fost cel care a desfigurat moneda, și indiferent de motivele pentru care au făcut-o, actul a dus la mutarea lui Diogene la Atena.

A locuit într-un butoi

Odată ajuns la Atena, Diogene a luat un butoi (pythos) drept locuință. În Lives of Eminent Philosophers (Viețile filosofilor eminenți), se relatează că Diogene „a scris cuiva să încerce să-i procure o căsuță. Când acest om a stat mult timp pe gânduri, a luat ca locuință cada (butoi) din Metroön, așa cum el însuși explică în scrisorile sale” (Diogenes Laertius, Cartea 6, Capitolul 23).

Se pare că Diogene a descoperit că nu avea nevoie de un adăpost convențional sau de alte „delicatese”, învățând să se adapteze oricărei situații, asemenea unui șoarece. Când a văzut un copil care-și acoperea mâinile pentru a bea apă, filozoful radical și-a aruncat propriul pahar, remarcând ceva de genul: „Un copil m-a întrecut în simplitatea vieții”.

Diogene a început să se bazeze pe teoriile morale și politice ale lui Antisthenes, dezvoltând în cele din urmă o filosofie de viață inspirată de cea a mentorului său, dar distinctă de aceasta. Această filozofie, care îmbrățișa sărăcia și respingea capcanele materiale și culturale ale vieții grecești, a ajuns să fie cunoscută sub numele de cinism.

Mânca în public

Filosoful este cunoscut ca mâncând în public, un lucru deloc acceptat de societate în acea perioadă. Și-a petrecut viața colindând pe străzile Atenei, în căutarea înțelepciunii pe care nici un ban nu i-ar fi adus-o. În plus, zi sau noapte, el obișnuia să poarte o lampă aprinsă.

Deși majoritatea relatărilor sunt de acord că a trăit până la o vârstă destul de înaintată, unele sugerând că a trăit până la nouăzeci de ani, nimeni nu știe adevărul. Printre posibilele cauze ale morții se numără o moarte voluntară (suicid), o boală provocată de consumul de caracatiță crudă sau moartea prin mușcătură de câine (turbare).