Simona Ionescu / Redactor Șef

Iubita lui Tom Cruise, Ana de Armas, are un tipar în relații. Deja l-a pus în practică

Iubita lui Tom Cruise, Ana de Armas, are un tipar în relații. Deja l-a pus în practică
După despărțirea de Ben Affleck, Ana de Armas părea devastată, presa scriind că actrița a avut nevoie de ceva timp pentru a-și reveni. Și-a revenit însă, repede. O perioadă a fost surprinsă în compania unor bărbați mai tineri,și s-a observat că are un tipar pe care-l aplică în relații.  Acum s-a pus în practică cu Tom Cruise.

Actrița cubaneză Ana de Armas și legendarul actor de la Hollywood, Tom Cruise, au confirmat relația. Mai mult, săptămâna aceasta, cei doi au zburat împreună la Londra, cu doar câteva zile înainte de aniversarea de 37 de ani a Anei. S-a văzut că tânăra și-a pus în practică tiparul după care a acționat în fiecare relație.

Dragoste la prima vedere cu Ben Affleck, încheiată brusc

Ana de Armas și Ben Affleck s-au cunoscut în martie 2020, pe platoul filmului „Deep Water”. A fost dragoste la prima vedere. Cei doi au fost nedespărțiți timp de aproape un an, iar Ana s-a mutat rapid în casa lui Ben din Pacific Palisades, Los Angeles. Totuși, în ianuarie 2021, relația s-a încheiat.

Iubita lui Tom Cruise are un tipar în relații. Deja l-a pus în practică
După ce s-a iubit cu Ben Affleck și cu fiul președintelui cubanez, Ana de Armas este acum iubita oficială a lui Tom Cruise (Foto: Instagram)

Surse apropiate celor doi au declarat că Ben devenise sufocant, dorindu-și să fie non-stop alături de Ana, ceea ce a dus la tensiuni și certuri. După despărțire, Ben Affleck s-a apropiat din nou de Jennifer Lopez, cu care a ajuns la un mariaj ulterior eșuat.

Ana de Armas are un tipar în relații

După despărțire, Ana de Armas s-a orientat către bărbați mai apropiați de vârsta ei – diferența de vârstă cu Ben fiind de 15 ani.

Prima relație oficială după Ben a fost cu Paul Boukadakis, CEO și cofondator al aplicației Wheel. Diferența de vârstă între cei doi era de doar 4 ani. Au fost surprinși sărutându-se în decembrie 2021, în Los Angeles, iar ulterior s-au mutat împreună în New York, în apartamentul bărbatului.

În toamna anului trecut, Ana a fost văzută în ipostaze pasionale la Madrid cu avocatul Manuel Anido Cuesta, fiul vitreg al președintelui Cubei, Miguel Díaz-Canel. Cu toate acestea, povestea cu Manuel a fost de scurtă durată.

Iubita lui Tom Cruise și-a dus câinele la actor acasă

Tom Cruise și Ana de Armas au oficializat relația recent. Cei doi au fost văzuți împreună în Londra, iar actrița l-a luat cu ea și pe câinele său, Elvis – semn că locuiesc împreună.

Iubita lui Tom Cruise are un tipar în relații. Deja l-a pus în practică
Ana de Armas a intrat în viața lui Tom Cruise cu câini cu tot (Foto: Instagram)

În urmă cu câteva săptămâni, au călătorit din nou împreună, actrița coborând din avionul privat cu ambii ei câini, alături de iubit. La scurt timp, presa a aflat, de la o sursă, că Ana de Armas a acționat în cazul lui Tom Cruise așa cum a făcut și cu ceilalți iubiți din trecutul ei: s-a mutat deja la el acasă, cu căței cu tot.

„Tom o face pe Ana să se simtă în siguranță, ceea ce e foarte important pentru ea. Când locuia în Venice Beach, Los Angeles, a fost speriată de fani și hărțuitori, așa că s-a mutat într-o zonă izolată din Vermont”, a declarat o sursă apropiată cuplului pentru presa britanică.

Iubita lui Tom Cruise și acesta, împreună, pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes, peste două săptămâni, la premiera filmului „Mission: Impossible – The Final Reckoning”, cel mai recent film al lui Tom Cruise, care va avea loc la Grand Théâtre Lumière.

Citește și:

Tom Cruise trimite în fiecare an acest cadou prietenilor, de Crăciun. Nu o să-ți vină să crezi ce ciudat e!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *