După poveștile controversate care circulă pe internet în ultimele zile, starul emisiunii Keeping Up With The Kardashians a vorbit deschis pe Instagram Storys despre boala de care suferă Kanye West. Rapperul a fost diagnosticat cu bipolaritate, iar soția sa declară că pentru mulți oameni este „incredibil de complicat și dureros” de înțeles.
„Cum mulți dintre voi știați deja, Kanye suferă de bipolaritate. Oricine suferă de așa ceva sau are pe cineva drag care suferă de această boală știe că este incredibil de complicat de înțeles și dureros. Nu am vorbit niciodată public despre cum ne-a afectat acasă pentru că sunt protectivă față de copii mei și pentru că este dreptul lui Kanye la intimitate când vine vorba de sănătatea lui. Astăzi am simțit că trebuie să comentez despre sănătatea mintală. Soțul meu este o persoană briliantă dar complicată.”, spune Kim, adăugând povestea dureroasă prin care Kanye West a trecut în 2007, când și-a pierdut mama.
Cât de iubit este Kanye West de familie și prieteni
Un prieten apropiat familiei Kardashian-West a declarat anonim că „Familia și prietenii îi sunt aproape și se asigură că el primește ajutorul de care are nevoie.”. Sursa a adăugat că rapperul a primit și un consult medical și nu are nevoie de spitalizare.
Kanye West a postat o serie de mesaje pe Twitter în care anunța public că vrea să divorțeze de Kim Kardashian. În calitate de soție și parteneră, Kim nu a comentat despre întâmplare în mod direct și îi este alături la bine și la greu.
„Rog frumos ziariștii și publicul să ne ofere puțină compasiune și empatia de care avem nevoie să trecem prin asta.”, declară vedeta de la Hollywood pe contul personal de Instagram.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook