Este mândria României. Larisa Iordache a reușit încă o performanță. Sportiva a luat aurul la Cupa Mondială Challenge de la Cairo.
Larisa Iordache a încins bârna. A smuls aurul la Cupa Mondială Challenge de la Cairo
Încă un premiu pentru Larisa Iordache, sportiva noastră cu care ne mândrim. Tânăra a strălucit la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Cairo, Egipt și a venit acasă cu medalia de aur. Ea a avut de executat un exercițiu foarte greu, dar a demonstrat, ca de fiecare dată, cât de minunată poate fi.
Vestea a fost dată pe pagina de Facebook a Federației Române de Gimnastică. Este a doua medalie pe care sportiva a obținut-o la acest concurs, după bronzul de la paralele. Calificată la JO de la Tokyo, Larisa a obţinut în finală nota 13,366, fiind urmată de Diana Varinska, Ucraina, şi de Zeyna Ibrahim din Egipt.
„Corpul meu zice „Au” de multă vreme, dar nu-l bag în seamă”
„E destul de greu să spun când o să mă retrag. Am spus că trag anul acesta și o să trag o linie la finalul anului, să văd ce plusuri și minusuri aș avea dacă aș continua. Nu pot să zic că ar fi un final pentru mine în gimnastică pentru că nu știu ce va fi atunci. Sunt șase luni de zile până la finalul anului. Corpul meu zice „Au” de multă vreme, dar nu prea îl bag în seamă. Încerc să mă fac bine cu diferite procedee din medicină: infiltrații, recuperări și așa mai departe”, a afirmat Larisa Iordache.
În finala masculină de la paralele, Andrei Muntean s-a clasat pe locul 8, notat cu 12,300, după ce se calificase cu a patra notă. Pe lângă Larisa, la Jocurile Olimpice de la Tokyo mai sunt calificați Maria Holbură şi Marian Drăgulescu.
Sursă foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook