Lavinia Pârva și-a pus prima dorință pentru 2026. „Să am și eu cu cine să…”
Frumoasa soție a lui Ștefan Bănică Jr. se consideră o femeie fericită și împlinită, dar are o dorință pe care speră ca la anul să și-o împlinească.
Lavinia Pârva s-a gândit ca în ianuarie să plece alături de familie într-o țară exotică, unde să se bucure de soare și plajă, dar și la schi, pentru că are un plan: ca fiul său să fie inițiat în tainele acestui minunat sport de iarnă. Pentru că e singura din familie care iubește adrenalina, speră ca pe viitor „să am și eu cu cine să schiez”.
Pentru că cel mic nu a avut deloc răbdare, Lavinia Pârva le-a spus fanilor că acum câteva zile a fost pregătită și scrisoarea pentru Moș Crăciun. N-a scăpat însă de Grinch, care a vizitat-o, și n-a fost deloc cuminte. Într-un final însă, lucrurile au revenit la normal și Grinch a înțeles că nici anul acesta nu poate fura Crăciunul.
„Noi am pregătit deja scrisoarea pentru Moșul… Poate e cam devreme, dar încă nu stăm prea bine cu răbdarea.
Așa că Grinch a venit să ne șicaneze puțin: ne-a dezordonat casa, s-a îmbrăcat cu hainele noastre, a furat din frigider… dar, în cele din urmă, ne-am împrietenit”, a postat vedeta pe rețeaua de socializare, alături de un video simpatic.
Cu doar câteva zile în urmă, Lavinia Pârva și-a serbat ziua de naștere, iar familia și prietenii i-au fost alături. S-a băut șampanie, s-a mâncat un tort delicios, iar cântăreața le-a dat fanilor și o veste extraordinară: e studentă la psihologie.
„Astăzi împlinesc 41 de ani. Dimineața am simțit nevoia să mă opresc un moment și să privesc înapoi… și mi-am dat seama, încă o dată, cât de repede trece timpul. Parcă ieri eram în alte etape ale vieții mele, cu alte gânduri, alte lupte, alte visuri.
Și totuși, fiecare experiență, fiecare alegere, fiecare om care a trecut prin viața mea m-a adus exact aici. Am realizat că tocmai momentele grele și provocările au fost cele care m-au format cel mai mult. (…)
Închei anul făcând ceea ce iubesc: cântând, fiind pe scenă, simțind energia pe care doar muzica mi-o poate da. În același timp, îl închei ca studentă la psihologie, urmând un drum pe care l-am simțit dintotdeauna în interiorul meu. (…)
Închei anul cu o familie pe care o iubesc enorm, cu sprijin, cu stabilitate, cu sănătate. Și cu o dorință reală de a continua să mă dezvolt, să învăț despre mine, să mă apropii tot mai mult de ceea ce îmi doresc să devin.
La 41 de ani, sunt recunoscătoare. Pentru tot drumul meu, pentru oamenii care sunt lângă mine, pentru ceea ce am învățat și pentru tot ceea ce urmează”, a fost mesajul vedetei.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook