Simona Ionescu / Redactor Șef

Loredana Groza, atrasă ca un magnet de spiritism. Artista și-a implicat și familia

Loredana Groza, atrasă ca un magnet de spiritism. Artista și-a implicat și familia
Chiar dacă e perioada în care artiștii nu renunță la nici un concert, pentru că banii sunt la putere, Loredana Groza a simțit nevoia să lase totul în urmă.

Potrivit declarațiilor oferite de tatăl său, vedeta și-a luat fata și a plecat în India, unde caută răspunsuri la întrebări existențiale.

Nimeni nu știe ce a determinat-o pe celebra cântăreață să ia drumul Indiei, dar se pare că vedeta are planuri mari, a spus tatăl cântăreței. Părintele Loredanei susține că Loredana a vrut să stea alături de Guru, în plus, vrea să facă și ceva piese. Ea urmează să stea în India în jur de o lună.

„Loredana s-a întors în India, cu fată cu tot. La Guru, la cel care a fost pe aici. Vrea să-și facă și piese în atmosfera și cu muzica de acolo. De-ale ei. Mi-a zis, că ce, nu merge să-și ia și ea o vacanță? De 36 de ani cântă, dar nu a avut niciodată un concediu.

„Și când a ajuns data trecută, în India, și atunci a făcut un cântec”

Mereu unde a fost plecată, în lumea asta, în Brazilia sau în altă parte, motivul a fost participarea sa la concerte. La fel și în Canada, de câte ori a fost și pe acolo. Și când a ajuns data trecută, în India, și atunci a făcut un cântec. Așa e când pasiunea nu te lasă. A plecat acum două zile, a renunțat o lună la spectacole, cât timp va sta acolo”, a mărturisit Vasile Groza, pentru Playtech.

„E un privilegiu să poți pune piciorul în această parte a lumii”

Nici tatăl cântăreței nu e străin de această parte a lumii, pentru că a fost plecat în India cu Loredana cu trei ani în urmă și mărturisește că s-a îndrăgostit de acele locuri. Acesta spune că Loredana e tratată ca o prințesă și i se pune totul la dispoziție.

„Și eu am fost cu ea, și eu sunt bolnav de atmosfera de acolo, am făcut o grămadă de poezii în India. Recent, am scris un mic reportaj despre vizita ei în India, „Vis împlinit. Loredana și Elena Groza, în chip de zeițe, plutesc parcă în acest rai pământesc”. Am fost și eu cu Cristi acolo. A fost și Loredana cu noi, acum trei ani.

„Poporul acesta nu se îmbrâncește la cozi, strada o treci pe unde poți”

E o țară care nu și-a pierdut istoria și tradiția. Și totuși e la vârful tehnicii moderne, în rând cu toată lumea. E un privilegiu să poți pune piciorul în această parte a lumii, cu totul și cu totul aparte decât alte locuri ale planetei. Îi fericesc pe toți ce pot ajunge în aceste locuri de poveste, în care devii părtaș la o secvență de viață originală. Uiți că ești pământean acolo. Poporul acesta nu se îmbrâncește la cozi, strada o treci pe unde poți.

Peste tot sunt numai vaci, iar dacă se culcă una în intersecție, trebuie să aștepți să se trezească. Ca o imagine, pe stradă găsești oameni cu picioare goale, se păstrează primitivismul ăla modern. Cristi a văzut o vacă cum mânca de pe o mașină încărcată cu trandafiri, la o nuntă, toate florile, dar nimeni nu zicea nimic.. Lori e bine primită acolo, are totul pus la dispoziție”, a mai spus acesta.

India este renumită pentru cercurile de meditație prin care oamenii învață să se cunoască mai bine, dar și în care comunică cu spiritele străvechi și află răspunsuri la problemele care îi macină.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre