Recent, fanii au asistat la o situație îngrijorătoare al cărei protagonist a fost Elton John. Artistul era pe scenă, când a reclamat că „nu mai văd nimic”, astfel că soțul său, David Furnish, i-a sărit în ajutor imediat.
Cântărețul are probleme de sănătate de luni bune. În luna iulie, cântărețul s-a confruntat cu o infecție, ceea ce a dus la pierderea vederii în ochiul drept. Cu toate că medicii i-au dat speranțe, lucrurile nu stau deloc bine, ba chiar situația s-a înrăutățit.
„Din păcate, mi-am pierdut vederea la ochiul drept în iulie, deoarece am avut o infecție în sudul Franței. Au trecut patru luni de când nu văd, iar ochiul meu stâng nu este cel mai bun”, declara recent artistul.
Nu mai poate intra deloc în studio
„Există speranță și încurajare că va fi în regulă”, a continuat John, „dar sunt oarecum blocat în acest moment pentru că pot face astfel de lucruri, dar să intru în studio și să înregistrez, nu știu. Pentru că nu pot vedea textul de la început”.
Cântărețul a spus că „a luat inițiativa” pentru a-și trata problemele oculare și că „nu este niciodată o circumstanță fericită să vi se întâmple așa ceva”.
Elton John, ajutat de soț să coboare de pe scenă
Cu toate că spusese că se tratează, se pare că medicii nu l-au mai putut ajuta, căci Elton John nu mai vede acum deloc. Sir Elton John le-a spus fanilor că și-a „pierdut vederea”.
Legendarul muzician participa la o reprezentație a piesei „The Devil Wears Prada”, a cărei muzică a compus-o, în West End-ul londonez, alături de soțul său, David Furnish. Totuși, rockerul în vârstă de 77 de ani a avut un moment de slăbiciune la reprezentație, căci nu mai vedea nimic. Soțul său, David, i-a sărit imediat în ajutor și l-a ajutat să coboare de pe scenă, acolo unde era.
„Mi-am pierdut vederea și nu pot vedea scena. După cum unii dintre voi știți, am avut probleme, iar acum mi-am pierdut vederea. Nu am putut să văd spectacolul, dar m-am bucurat de el. Soțului meu, care a fost sprijinul meu, pentru că nu am putut să particip la multe dintre avanpremiere… îmi este greu să-l văd (n.r. musical-ul), dar îmi place să-l aud și a sunat bine în seara asta, da? Mulțumesc că ați venit!”, le-a spus Elton John jurnaliștilor aflați la teatru.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Documentul obligatoriu pentru conducătorii auto. Poate fi solicitat exclusiv online
- Managerul campaniei lui Trump vine să-l susțină pe Georgescu. E specialist în clipuri hipnotice
- Alina Bădic anunță zodiile lovite de noroc, succes și armonie, la început de decembrie
- Cresc pensiile! Iată câteva exemple de calcul pentru data de 1 ianuarie 2025
- EL a băgat-o în pușcărie pe Elena Udrea. Ce i-a făcut Traian Băsescu: E în pușcărie din cauza LUI!
- Asia Express, Proba care a făcut pe Anca Țurcașiu să țipe de frică:„Să mor eu dacă pot să facă asta! Nu pot...
- SS Charlemagne, în slujba lui Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
- Cartofi dulci la cuptor - Rețetă delicioasă și sănătoasă
- Loredana Groza: Nu vă lăsați manipulați si influențați de demagogi și vorbe goale