În contextul în care cere ca executorii să îi plătească avocatul ce o reprezintă chiar în lupta cu ei, acum s-a aflat cât a încasat mama lui Michael Jackson, de la moartea acestuia, din 2009 și că a devenit multi milionară. Potrivit TMZ, o mare parte din bani provin din indemnizația ei lunară de peste 160.000 de dolari, care i-a rămas după moartea iubitului ei fiu.
În vârstă de 93 de ani, Katherine, mama lui Michael Jackson s-a îmbogățit de pe urma morții acestuia. Până acum ea a încasat peste 55 de milioane de dolari, mare parte numai din indemnizația lunară rămasă după acesta. Cifrele au devenit publice în urma unor documente prezentate de executorii averii lui Michael Jackson, în contextul procesului pentru avere.
La 15 ani de la moartea „Regelui muzicii pop”, familia acestuia luptă în instanță cu executorii oficiali ai averii rămase în urmă. Când a murit în 2009, megastarul a numit doi executori ai întregii sale averi, pe John Branca și John McClain, care urmau să împartă totul corespunzător între moștenitori. Întregul imperiu construit de Michael Jackson a fost lăsat moștenire copiilor acestuia, Prince, Paris și Blanket. De asemenea și mama cântărețului, Katherine, a fost una dintre beneficiarele moștenirii uluitoare.
De-a lungul anilor, executorii proprietății Jackson au efectuat o serie de tranzacții pentru a achita datoriile lăsate în urmă de megastar, reușind și să mărească considerabil averea. Unele decizii luate de aceștia însă s-au lovit de refuzul categoric al mamei lui Michael Jackson, Katherine, acum în vârstă de 93 de ani. Ultima dispută, care a ajuns în instanță, a pornit de la drepturile pentru catalogul muzical al celebrului artist, pe care executorii încearcă să le vândă.
Cât a încasat mama lui Michael Jackson din averea fiului
Executorii averii lui Michael Jackson au depus zilele acestea în instanță documente legale în disputa lor cu Katherine, în vârstă de 93 de ani, cu privire la costul onorariilor avocatului ei. Ei arată că nonagenara a încasat peste 55 de milioane de dolari în aproape 15 ani câți au trecut de la moartea fiului ei. O astfel de sumă i-ar permite fără probleme să își plătească avocatul. Katherine însă, a cerut ca onorariul avocatului ei să fie acoperit din fondurile gestionate de executori, arată TMZ.
O parte semnificativă a averii lui Katherine Jackson provine dintr-o indemnizație lunară de peste 160.000 de dolari de care beneficiază de la moartea fiului ei. Ar fi vorba de 33 de milioane de dolari din cele 55 de milioane de dolari de care dispune, potrivit executorilor.
Procesul are loc în contextul în care fiul lui Michael, Blanket „Bigi” Jackson, în vârstă de 22 de ani, a depus la rândul său documente în instanță, încercând să o blocheze pe bunica sa să folosească fondurile imobiliare rămase de pe urma artistului, pe fondul luptei juridice extinse cu executorii imobiliari.
În actele depuse se arată că Katherine duce o viață de lux și că a cheltuit mai mult de 15 milioane de dolari pentru a-și cumpăra și îmbunătăți casa de lux. Executorii îi plăteau, din fondurile averii lăsate de Michael Jackson, transportul, un grădinar privat, bucătar și securitate. Executorii cred că, având în vedere sumele de care dispune, Katherine își poate permite să-și acopere propriile cheltuieli de judecată, incluzând și onorariul avocatului, în disputa lor legală.
Nepotul a atacat-o și el pe bunică în instanță
Procesul, așa cum am arătat, se concentrează aparent pe un dezacord asupra unei înțelegeri pentru vânzarea unei părți din catalogul muzical al lui Michael Jackson. Inițial, Blanket și bunica sa au fost pe aceeași lungime de undă în a-și exprima rezistența față de o potențială vânzare a catalogului muzical al artistului. Băiatul însă nu este de acord ca din averea lăsată de tatăl său să se achite onorariul avocatului bunicii sale, deoarece aceasta ar dispune de suficienți bani ca să îl plătească singură.
În dovezile juridice obținute de Daily Mail la începutul acestei luni, cei doi executori ai averii, John Branca și John McClain, au depus documente la Curtea Superioară din Los Angeles, cerându-i să o oprească pe Katherine în procesul intentat de aceasta prin care cere recuperarea sumei de 561.548 de dolari de la ei în legătură cu disputa legală legată de catalogul regretatului cântăreț.
Katherine a cerut în instanță suma de șase cifre într-o moțiune, susținând că a cheltuit totalul pe taxe juridice încercând să-i împiedice pe Branca și McClain să vândă munca fiului ei răposat.
Copiii mai mari ai lui Michael Jackson se țin departe de scandal
Amintim că Branca și McClain au cerut aprobarea instanței în 2022 pentru a vinde catalogul lui Michael Jackson. De altfel, luna trecută, executorii au anunțat o vânzare parțială a catalogului muzical al lui Micahel Jackson, deoarece Sony a cumpărat drepturile asupra a jumătate din materialul lui Jackson pentru 600 de milioane de dolari, în ciuda obiecțiilor lui Katherine.
Fiul cel mare al lui Michael Jackson, Prince, în vârstă de 27 de ani, a declarat prin intermediul echipei sale juridice că preferă să se delimiteze cu privire la situație.
Pe de altă parte, fiica lui Michael, Paris, în vârstă de 25 de ani, a declarat prin intermediul echipei sale juridice în iunie anul trecut că și ea a încercat să „păstreze confidențialitatea poziției sale în această chestiune”, invocând „o varietate de motive familiale intra personale”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook