Curtea de Apel Bucureşti a decis că: „Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 396 alin.1, 2 şi 10 C.p.p. raportat la art. 61 C.p., condamnă pe inculpata Manole Myriam-Margareta la pedeapsa de 40.000 de lei amendă penală (200 zile amendă x 200 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 2 C.p. (fapta din 23.05.2020)”.
Cu alte cuvinte, sentința Margheritei tocmai a devenit mai aspră.
Mai mulți ani pieton
Condamnată inițial la plata unei amenzi penale în valoare de 16.000 de lei, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au schimbat valoarea acesteia, care se ridică acum la suma de 40.000 de lei. În plus, dacă iniţial judecătorii i-au interzis să mai conducă timp de un an, acum instanţa i-a interzis să se mai urce la volan pentru o perioadă de trei ani.
Sentința este un definitivă: „Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63 C.p. Conform art.66 alin. 1 lit. i C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchet rămân în sarcina statului. Definitivă.”
„Își făcea buzele” în timp ce era la volan, la șase dimineața
Fiica artiştilor Viorica şi Ioniţă Manole, cântăreaţa Margherita de la Clejani, a provocat accidentul într-o sâmbătă dimineața, în jurul orei 6:00, pe bulevardul Gheorghe Șincai din sectorul 4 al Capitalei. Cântăreaţa a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, însă, pentru că avea un comportament bizar, poliţiştii au decis să o testeze şi cu DrugTest-ul., care a relevat faptul că artista se afla sub influenţa drogurilor.
„Comportamentul necorespunzător şi gesturile necontrolate i-au determinat pe poliţişti să procedeze la testarea conducătorului auto şi cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive, context în care, acesta a fost condusă la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal“, a arătat comunicatul de atunci al Poliţiei. În acele ziele, Margherita de la Clejani a negat că ar fi consumat substanţe interzise şi a mărturisit că a provocat accidentul pentru că „îşi făcea buzele” în timp ce se afla la volan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook