Mesajul alarmant al unei profesoare de canto: „Țineți copiii departe de Billie Eilish!”
Billie Eilish este unul dintre cei mai influenți artiști ai generației tinere, un nume care a cucerit topurile mondiale și a devenit rapid idolul milioanelor de adolescenți. Cu un stil unic, o imagine nonconformistă și o voce recognoscibilă, Billie a transformat tristețea și întunericul în artă.
Dar pe cât de adorată este de tineri, pe atât de contestată a devenit în rândul părinților. Tot mai mulți adulți spun că artista nu este potrivită pentru copii, iar un nou avertisment vine să aprindă și mai tare controversele.
Avertismentul a fost lansat de profesoara de canto și solista Maria Stepovenco, care nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume.
„Permite-i copilului tău să asculte Billie Eilish numai dacă știi că stă foarte bine cu serotonina și dopamina. Altfel, poate fi periculos! De ce? Pentru că Billie Eilish transmite un mesaj destul de întunecat, textual vorbind, în piesele sale. Din punct de vedere al materialului muzical, Billie Eilish are piese foarte bune, mie-mi plac foarte mult piese ei ca și muzică, ca și producție muzicală, dar nicidecum ca și mesaj. Așa că dacă știi că ai un copil mai slab de înger, care se poate lăsa influențat de acel mesaj macabru pe care ea îl transmite în piesele sale, despre moarte, despre sinucidere, despre îngerii căzuți în Iad și așa mai departe, ține-l departe de această muzică”, spune Stepovenco.
Și părinții îi dau dreptate. Mulți spun că versurile Billiei au devenit o adevărată „capcană emoțională” pentru copiii sensibili. Melodii precum „bury a friend”, „everything i wanted”, „when the party’s over” sau altele sunt încărcate de teme grele: frici, demoni interiori, moarte, auto-sabotare, depresie și durere. Sub beat-uri lente și linii melodice hipnotice, mesajele sunt atât de întunecate încât un copil de 10–14 ani nu are cum să le proceseze.
La acestea se adaugă estetica sumbră din videoclipuri: lacrimi negre curgând din ochi, sânge, insecte, camere întunecate și imagini care amintesc de filme horror. Pentru un adult, e „artă vizuală”. Pentru un copil, poate fi material de coșmar.
În timp ce adolescenții o ridică în slăvi, specialiștii avertizează că muzica ei este mult prea încărcată emoțional pentru cei mici. Iar mesajul Mariei Stepovenco vine ca un semnal puternic: dacă vrei un copil echilibrat, nu îl lăsa singur să asculte piesele încărcate ale lui Billie Eilish.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook