Simona Ionescu / Redactor Șef

Mihai Bendeac fesieri Bendeac și-a făcut colegii de la emisiunea The ticket să râdă cu o mărturisire. Vedeta spune că ar vrea să mai dea jos câteva kilograme, dar sub nici o formă nu vrea ca acest lucru să afecteze o parte a corpului său la care ține foarte mult și pentru care spune că a fost apreciat de toate femeile care au trecut prin viața lui.

Mihai Bendeac fesieri Bendeac nu suportă să i se micșoreze fesierii

Mihai Bendeac face tot ce poate ca să scape de colăceii de pe burtică, care i se pare inestetici, dar nu acceptă ideea ca fesierii săi, care i-au fost lăudați de toate doamnele, să se micșoreze.

„De astea vreau să scap, dar e cea mai mare nenorocire, e cel mai greu. Și nu aș vrea, ferească Dumnezeu, să slăbesc vreodată din fesieri. Pentru că eu, nu am mai spus asta, am o obsesie…

Absolut toate femeile pe care le-am cunoscut au spus: nu am văzut așa ceva. Aș putea chiar să arăt, că nu e public”, a afirmat Bendeac râzând, în timp ce Maurice Munteanu îl privea gânditor.

Actorul susține că fesierii bombă sunt o „chestie nativă”

Bendeac e recunoscut pentru faptul că merge destul de des la sală ca să își lucreze corpul, dar niciodată nu a pus accent pe fesierii săi bombă, care arată așa pentru că e „o chestie nativă”.

„Nu m-am concentrat niciodată asupra fesierilor, e o chestie nativă. Vreți mă, să vă arăt? Lucrez alte chestii la sală, dar la fesieri nu.

Eu știu că nu sunt un bărbat frumos, dar toate gagicile mi-au spus că am două chestii extraordinare: buzele și fesele”, a explicat Mihai Bendeac.

În final, actorul n-a mai rezistat, și-a dat jos pantalonii și le-a arătat tuturor ce înseamnă să fii „în top 10 pe Europa”.

Sursă foto: Facebook Teatrul romanesc

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Mihai Bendeac a devenit viral după ce a mărturisit că fesierii săi sunt apreciați de toate femeile care au trecut prin viața lui. Vedeta de la The Ticket spune că fesierii i-au adus admirație constantă și că nu ar renunța niciodată la ei, chiar dacă vrea să slăbească. Fesierii lui Mihai Bendeac sunt într-adevăr o trăsătură distinctivă pe care o păzește cu gelozie, refuzând orice schimbare care ar putea afecta această parte a corpului. Cum au ratat liberalii să-l facă pe Regele Mihai președinte.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre