Simona Ionescu / Redactor Șef

Mihai Eminescu a avut un fiu din flori?

Mihai Eminescu a avut un fiu din flori?
Pe 15 iunie se împlinesc 131 de ani de la moartea marelui nostru poet Mihai Eminescu. Mai mulţi specialişti care au studiat viaţa poetului susţin că acesta ar fi avut un fiu, Mihai Lăzăreanu, cu fata morarului din Ipoteşti. Teoria este una extrem de controversată.

Mihai Eminescu s-a stins la doar 39 de ani, pe 15 iunie 1889. Ne-a lăsat 46 de volume, aproximativ 140.000 de file, care au fost dăruite Academiei Române de către Titu Maiorescu. Viața și opera marelui poet Mihai Eminescu au fost studiate, dar încă mai sunt lucruri necunoscute sau neclare.

Mihai Eminescu a avut un fiul din flori?

Tradiţia istoriografică a literaturii române arată că Mihai Eminescu a murit fără urmaşi. Este cunoscut doar faptul că poetul a avut un copil, care s-a născut mort, cu Veronica Micle, în iunie 1880. Despre un alt urmaş al lui Eminescu nu s-a ştiut mult timp, până când reputatul eminescolog Augustin Z.N. Pop a descoperit un presupus fiu natural al poetului.

Teoria este una extrem de controversată, împărţind, de-a lungul anilor, eminescologii în două tabere.

Cine a fost fiul din flori al lui Mihai Eminescu

  • Augustin Z.N. Pop a descoperit un presupus fiu natural al poetului, în persoana unui funcţionar de la Botoşani, Mihai Lăzăreanu. Ideea a fost acceptată de mai mulţi specialişti, Lăzăreanu fiind creditat ca singurul urmaş al lui Mihai Eminescu, aşa cum arăta şi un ziar local din Botoşani, în 1932. Acesta ar fi fost fiul din flori al poetului cu o săteancă din Ipoteşti, ulterior căsătorită.
  • Astfel, conform datelor, Mihail Lăzăreanu s-a născut la 19 iunie 1877, când poetul Mihai Eminescu avea 27 de ani. Mama sa era Ileana, de 25 de ani, fiica morarului din sat.
  • ”Copilul a fost botezat Mihail şi el a venit pe lume în ziua de 19 iunie 1877, la Ipoteşti (conf. cert. naşt. nr 38/1877, primăria Cucorăni), având ca mamă pe Ileana, fiica de 25 de ani a morarului din Cucorăni, o blondă frumoasă, care se va căsători ulterior cu Ion Lăzăreanu, un pădurar de 32 de ani. Acesta o va accepta de soţie numai după ce căminarul Eminovici, bunicul noului născut, îi va asigura băieţelului o convenabilă întreţinere, printr-o înţelegere secretă între cele două părţi”, precizează scriitorul Cristian Petru Bălan în eseul ”Fiul natural al lui Mihai Eminescu”, publicat pe pagina poezie.ro. Copilul a fost conceput de Eminescu în timpul unei vacanţe, când s-ar fi îndrăgosit de fata morarului.
  • Mihail Lăzăreanu, fiul marelui poet, a fost botezat de Henrieta, sora lui Mihai Eminescu, iar Gheorge Eminescu, pentru a nu se isca un scandal nedorit în sat, îi asigurase copilului tot ce îi era necesar traiului. Se precizează că iniţial copilul se numea Ilie, dar la insistenţele Henrietei şi, se presupune, şi ale lui Mihai Eminescu, copilul a primit şi numele de Mihail.
  • Specialiştii spun că Eminescu nu şi-a lăsat de izbelişte copilul. Când avea bani îi trimitea şi s-a întâmplat să-l viziteze în repetate rânduri.
  • La maturitate, Mihai Lăzăreanu, fiul lui Eminescu, spun contemporanii săi, semăna atât la fizic, cât şi la caracter cu tatăl său. „Cunoscuţii lui spun că Mihail Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte şi la buze cu poetul, despre care le amintea tuturor cu mândrie că îi este tată, dar mai cu seamă îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o existenţă meditativă, retrasă, fără prieteni, rămânând toată viaţa burlac”, precizează Cristian Petru Bălan, citat de adevarul.ro.
  • Fiul lui Eminescu a fost un simplu funcţionar fiscal şi a murit la Botoşani la vârsta de 67 de ani.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre