Femeia de origine hispanică făcea curățenie în casa miliardarului, însă spune că programul era infernal, scrie presa internațională. Aceasta a reclamat că a fost discriminată din cauza rasei sale, povestind cum era obligată să lucreze 14 ore pe zi, fără să poată să ia pauză.
Menajera a susținut că a trecut prin momente grele în perioada în care era angajată a lui Jeff Bezos. Mai mult, aceasta s-a plâns de faptul că nu avea voie să intre în casă când era la muncă, iar pentru a merge la toaletă a fost nevoită să coboare pe fereastra unei spălătorii.
Mercedes Wedaa, menajera care a lucrat trei ani în casa fondatorului Amazon, a lansat acuzații grave la adresa acestuia. Ea a deschis deja proces în care îl acuză pe Jeff Bezos de discriminare, spunând că același comportament l-a observat și în privința altor angajați de la curățenie. Mercedes Wedaa a remarcat diferența de comportant al miliardarului, față de cei albi. Așadar, a susținut că față de cei din altă rasă, Jeff ”a devenit agresiv şi abuziv”, iar față de angajații albi, acesta era ”respectuos şi politicos”.
Forțate să iasă pe fereastră
Pe lângă atitudinea agresivă a miliardarului, Mercedes Wedaa a menționat și condițiile de muncă deosebit de grele. Femeia a lucrat între 10 și 14 ore pe zi fără să aibă voie să își ia pauză de prânz sau de odihnă. De asemenea, aceasta a spus și despre faptul că angajații nu aveau la dispoziție o sală de mese sau de odihnă, și erau obligați să mănânce în spălătorie.
Însă, cel mai greu a fost pentru ea să meargă la toaletă, deoarece nu i se permitea aceesul în casă, doar dacă trebuia să facă curățenie.
”Timp de aproximativ 18 luni, pentru a folosi o baie, reclamanta şi alte menajere au fost forţate să iasă pe fereastra spălătoriei spre exterior. Apoi să meargă către camera tehnică, prin camera mecanică şi să coboare până la o baie”, a menționat aceasta în plângere
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook