Mircea Badea explică cum a ajuns să se transforme într-un „moș nebun”. „Sunt împăcat cu orice deznodământ”
Pentru Mircea Badea, băiatul său reprezintă centrul universului emoțional. Relația lor este una specială, construită pe admirație reciprocă, dar și pe o protecție exagerată din partea tatălui, care e de părere că s-a transformat într-un „moș nebun”.
Prezentatorul a mărturisit recent că învață enorm de la fiul său, care îl impresionează prin inteligență, claritatea minții și prin bunătatea naturală, lipsită de orice urmă de răutate. Băiatul lui Mircea Badea și Carmen Brumă este crescut cu principiul simplu că binele trebuie să triumfe, iar tatăl recunoaște că fiul său îl depășește în multe privințe.
„Învăț multe de la el pentru că e foarte deștept, clar nu seamănă cu mine. E foarte inteligent, nu are nici o moleculă de răutate, bine intenționat, pe sistemul să fie bine, să nu fie rău.
Contează și cum sunt părinți, educația, ce vede în casă, eu cred că oamenii se și nasc într-un fel, independent de părinții care l-au conceput și formarea din exterior. Eu așa cred că oamenii sunt în profunzimea lor și cum s-au născut”, a mărturisit prezentatorul.

Dar dragostea aceasta vine împletită cu o grijă aproape copleșitoare. Mircea devine, în preajma copilului, un părinte supra-protector, mereu în alertă, dar recunoaște că această stare de semi-panică permanentă îl epuizează, îl face uneori deranjant pentru cei din jur și chiar sufocant pentru băiatul său.
„La mine, responsabilitatea e vecină cu panica. Intru foarte ușor în panică și eu nu am o problemă cu ea. Dar cu copilul meu mă panichez cu el, sunt supra protector la modul la care sunt deranjant pentru persoanele din jur și chiar sufocant.
Îi spun: îți dai seama cât de iubește tata? Și el zice da, cam prea mult. Am fost non stop pe vârfuri, într-o semi stare de alertă care te epuizează și îl poate enerva și pe el. Evaluez acum orice, în primul rând prin prisma lui”, mai spune Badea.
Totuși, această protecție nu umbrește relația dintre cei doi, dimpotrivă, o face și mai valoroasă. Mircea Badea se autointitulează uneori „moș nebun”, punctând faptul că fiul său este motivul pentru care fiecare zi contează, singura vulnerabilitate reală a unui om care, în rest, pare de neclintit.
„Pe persoană strict fizică mi-am încheiat socotelile, mi-a ajuns. Orice mi-a ajuns și atunci sunt împăcat cu orice deznodământ. Dar nu e în regulă pentru el și asta e vina mea. El e perfect relaxat, absolut minunat. Eu sunt moș nebun”, s-a destăinuit simpaticul Mircea Badea.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook