Simona Ionescu / Redactor Șef

Mircea Badea, „într-o stare de semi-alertă permanentă, care mă epuizează”. Ce se întâmplă cu prezentatorul

Mircea Badea, „într-o stare de semi-alertă permanentă, care mă epuizează”. Ce se întâmplă cu prezentatorul
Mulți se feresc de gura lui Mircea Badea și pentru o singură persoană prezentatorul ar face orice pe această lume. Care e cea mai mare teamă a partenerului lui Carmen Brumă.

De când a devenit tată, prioritățile lui Mircea Badea s-au schimbat radical. Vlăduț este o sursă de inspirație pentru prezentator, care e impresionat de inteligența băiatului său.

„Învăț extrem de multe de la copilul meu”

Dar mai ales de bunătatea sa, Mircea Badea considerând că băiatul său este cea mai bună persoană pe care a întâlnit-o vreodată. 

”Pot spune că învăț extrem de multe de la copilul meu, pentru că este foarte deștept, clar nu seamănă cu mine. Nu are nicio moleculă de răutate în el. Și nu că îl percep eu așa, dar chiar așa este. Pot să fac o evaluare obiectivă”, a declarat prezentatorul în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3.

„Responsabilitatea resimțită este vecină cu panica”

Mircea Badea și familia sa fericită

Mircea Badea recunoaște că îl iubește atât de mult pe micuțul lui încât fiecare decizie pe care o ia se gândește ce impact ar putea avea asupra lui Vlăduț.

„M-a schimbat extrem de mult, responsabilitatea resimțită este vecină cu panica. În legătură cu mine, nu am nicio teamă, dar când vine vorba de el, mă panichez foarte ușor. (…)

Îl întreb deseori dacă își dă seama cât îl iubesc, iar răspunsul lui este simplu: Da, tati, uneori prea mult. (…) Sunt într-o stare de semi-alertă permanentă, care mă epuizează, dar o fac din iubire”, s-a destăinuit jurnalistul.

De ce nu se căsătoresc Mircea Badea și Carmen Brumă

Carmen Brumă și Mircea Badea au o relație frumoasă de ani buni, dar vedeta nu vrea nici acum să devină soție cu acte în regulă.

„Eu n-am avut niciodată această fantezie cu mine mireasă, dar de mică. Adică, nu e ceva recent. Nu am avut eu asta, cu eu să fiu mireasă, eu să fiu soția cuiva, nu am avut-o! Nu mi-am dorit! Așa a fost modelul, așa a fost materialul, prea târziu să mai schimbăm materialul”, a spus Carmen Brumă cu ceva timp în urmă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri