Simona Ionescu / Redactor Șef

Mircea Badea și-a făcut podcast și a ironizat noua melodie a Deliei, cea despre rolul femeii cu țâțe

Mircea Badea și-a făcut podcast și a ironizat noua melodie a Deliei, cea despre rolul femeii cu țâțe
Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3 CNN, a transmis un comentariu ironic despre piesa „Scris în stele” a cântăreței Delia Matache, lansată recent. Prezentatorul a făcut și o replică pe care le-a prezentat-o românilor.

Piesa Deliei, „Scris în stele”, descrisă ca un manifest feminist cu un mesaj ironic despre rolurile atribuite femeilor în societate, a stârnit interesul lui Mircea Badea, care a analizat vers cu vers. Prezentatorul n-a putut să se abțină și a creat o replică satirică sub forma unor strofe proprii, în spiritul „reconcilierii”.

Mircea Badea a făcut o prezentare ironică a strofelor și a refrenului

Mircea Badea a publicat un video în care a analizat piesa Deliei, precizând că nu va cita fragmente din melodie, pentru a evita orice fel de riscuri. Pe de altă parte însă, a făcut o interpretare detaliată a refrenului și strofelor, completată de o replică ironică sub forma unor strofe proprii.

„E scris în stele, rolul meu să fiu femeie, e natural, hai pe litoral / E scris în stele, rolul meu să fiu femeie, e natural, nu e cultural”. Omul de televiziune a mărturisit că prima parte, „hai pe litoral” l-a nedumerit, dar a înțeles a doua parte, interpretând-o ca o critică a ideii că rolurile de gen sunt „naturale” și nu „culturale”.

„Aici am înțeles ce vrea să spună autorul, adică societatea crede că, mă rog, condiția femeie-bărbat așa e de când lumea. Pe când cei care sunt ironici privind această concepție spun că toate aceste condiții ale femeii în societate sunt chestii culturale, nicidecum naturale. Adică Me Tarzan, you Jane”, susține Mircea Badea în podcastul său.

Mircea Badea s-a amuzat recitând versurile din melodia Deliei

„Prima strofă. Rolul meu e să tac când trebuie / rolul meu e să fac ce trebuie / rolul meu e pe lângă casă / rolul meu e să pun o masă / rolul meu e să fiu frumoasă / rolul meu e să nu fiu grasă / rolul meu e să fiu drăguță / rolul meu e să arăt o țâță.

A doua strofă: „Rolul meu e să nu mă duc cu altul / rolul meu e să pari tu mai frumos ca dracul / rolul meu e mai matematic / rolul meu e să ne înmulțim dramatic / treaba mea e să-ți placă ție de mine / treaba mea e să mă alegi pe mine / treaba mea e să nu-mi fie rușine / treaba mea e să-mi pun genele bine”, s-a amuzat prezentatorul cântând el versurile din melodia Deliei.

La final, prezentatorul a continuat ironia cu replica „eu nu joc în filmul ăsta”, care subliniază refuzul de a accepta rolurile impuse.

„Matematic țâțele sunt două / fițele mele au multiplu de nouă”

În spiritul „reconcilierii” și al umorului, Badea a creat o serie de versuri proprii, care parodiază stilul Deliei și inversează ironic rolurile.  

„Eu insist să vorbești non stop / eu ascult și-apoi note își torn / rolul tău e să cunoști totul / rolul meu e să îți sug tocul / aoleu, dar tu nu porți tocuri / doar teniși d-ăia cool și plini de mirosuri / eu insist să nu pui o masă / pune-ți ție două ca să poți fii grasă / rolul tău e să fii geloasă / dacă tu crezi că eu când pe la altă masă / eu insist să nu fii drăguță / pentru asta am un câine sau poate o mâță”, a spus prezentatorul.

El nu s-a oprit și a continuat cu alte versuri, precum „matematic țâțele sunt două / fițele mele au multiplu de nouă / treaba mea e să fac ce vrei / să nu zic nimic despre radical din trei”, menționând că a evitat să creeze un refren propriu.

„Sper să nu am probleme”

Mircea Badea a încheiat podcstul cu o notă umoristică, exprimându-și speranța că „nu a stârnit cine știe ce furtună” și subliniind că „s-a jucat puțin” fără intenția de a provoca controverse. „Eu pot să o țin așa toată săptămâna, sper că s-a înțeles m-am jucat și eu puțin, sper că n-am stârnit cine știe ce furtună, Doamne ferește. Să n-am probleme, vă susțin”, a spus acesta bine dispus.

Citiți și:

Mircea Badea a izbucnit în versuri dedicate lui Nicușor Dan. A transmis un mesaj codat legat de noul președinte

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *