Pentru nunta lor, care a avut loc la Palatul Snagov, Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță au avut mulți invitați, atât din mediul artistic, cât și din cel medical.
Monica a fost văzută cu inelul de logodnă de la începutul anului
5 octombrie 2024 este ziua care va rămâne pentru tot restul vieții întipărită în sufletul Monicăi Bârlădeanu. A spus cel mai frumos da și e convinsă că a găsit în Valeriu Gheorghiță bărbatul pe care l-a așteptat întotdeauna.
Monica a mai fost cerută în căsătorie de cel puțin două ori, dar abia acum astrele s-au aliniat. Bruneta a apărut cu inelul de logodnă din aur alb cu diamante la începutul acestui an, însă a evitat să spună dacă este primit sau nu de la iubitul său.
De altfel, artista și Valeriu Gheorghiță au decis să-și trăiască iubirea discret, departe de ochii curioșilor. Și tot fără vâlvă a avut loc și nunta lor, unde invitați au fost nume importante din România.
Vedetele, ținute de infarct
Monica și Valeriu au stabilit împreună dress code-ul pentru nuntă: black tie. Potrivit acestui cod vestimentar, doamnele trebuiau să poarte rochii negre, elegante, lungi, iar domnii sacou negru sau bleumarin, papion și pantaloni de culoare neagră din același material ca și sacoul.
În mare, vedetele tv au respectat întocmai dorința mirilor, dar au fost și mulți invitați care au făcut rabat de la reguli.
Adelina Pestrițu, de exemplu, a ales o rochie lungă, din dantelă neagră, cu trenă, care i-a evidențiat trupul perfect. Aceasta a venit la brațul soțului său, și el îmbrăcat foarte chic. Frumoasă foc a fost și Andreea Raicu, care a purtat o rochie neagră, cu trenă și un umăr gol.
Ce ținută a ales Andreea Marin pentru nunta Monicăi Bârlădeanu
La rândul său, Andreea Marin care arată spectaculos în ultima perioadă a ales o rochie lungă dintr-un material vaporos și transparent, peste care a așezat un sacou de aceeași culoare și pantofi negri, cu accesoriu argintiu.
La brațul iubitului său, fosta zână a surprizelor, a zâmbit toată noaptea. Nici Gina Pistol nu a fost mai prejos, optând pentru o rochie lungă, neagră, cu mâneci clopot și pantofi în stil grecesc, la care a accesorizat o pereche de cercei lungi cu strasuri.
Vedeta a fost văzută alături de nașii săi de cununie. Nici soția lui Victor Ponta, Daciana, nu a lipsit de la evenimentul anului. Fosta doamnă a politicii PSD a optat pentru o rochie neagră, din dantelă, cu umerii goi și i-a încântat pe invitați cu prezența sa.
Cum a arătat rochia de mireasă a Monicăi Bârlădeanu
Monica Bârlădeanu s-a pregătit din timp pentru cel mai frumos eveniment din viața sa. Vedeta a făcut sport, a ținut dietă, astfel că atunci când a îmbrăcat rochia de mireasă a strălucit, iar Valeriu Gheorghiță a sorbit-o din priviri.
Ținuta spectaculoasă, realizată din dantelă, transparentă, cu un decolteu adânc, accesorizată cu pene la poale și o crăpătură adâncă pe piciorul stâng, a fost semnată de Marquise și, potrivit surselor, ar fi costat în jur de 12.000 de lei.
Monica și-a lăsat părul să curgă în valuri și a asortat rochia cu o pereche de cercei lungi, un lanț la baza gâtului și o brățară, toate din materiale prețioase.
Mesele decorate cu floarea miresei, tort de patru etaje
Monica și Valeriu au fost extrem de atenți la toate detaliile privind nunta lor. Totul a fost la superlativ, mesele aranjate cu mult gust, cu flori albe, meniul în nuanțe de alb și negru și cadouri pentru invitați.
Monica a decis ca mărturia-cadou să fie de la un brand celebru de parfumuri. Vedeta serii a fost fără îndoială, tortul de patru etaje, realizat din bezea italiană, ganache de ciocolată neagră și vișine în alcool.
Mirii au fost atât de fericiți încât și-au dat sărutări fără număr lângă desertul savuros.
Meniu exclusivist
Cât privește meniul, invitații s-au delectat doar cu preparate de lux, pregătite de cei mai faimoși bucătari. Cei prezenți au apreciat sturionul rumenit, cu unt negru, icre de lămâie și cripsy rucola, salată de cus-cus în foaie de orez copt și morcov caramelizat.
Dar și sarmalele în cuib, învelite în frunză de hrean, tei, viță și varză, coapte în cuptor cu mult vin alb sec și borș de casă, alături de mămăligă friptă, smântână, costiță și ardei iute.
Din meniu a mai făcut parte mușchiulețul de porc în crustă de verdețuri, sos barbeque și cartofi copți în cuptor cu ulei de măsline, aromați cu rozmarin sau pulpă de rață coaptă.
Monica și soțul său au fost aplaudați la valsul mirilor (muzica „Al doilea vals”, compus de Johann Strauss), momente pentru care mirii s-au pregătit intens. Generalul Valeriu Gheorghiță a luat-o în brațe la finalul dansului și i-a dăruit un mare sărut.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook