Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că în această perioadă se pregăteste reactivarea structurilor mobile de tratare a pacienților COVID-19. Numărul îmbolnăvirilor a crescut brusc.
Ne-a lovit valul 4 al pandemiei. Raed Arafat exclude un nou Lockdown
Raed Arafat a anunțat că în această perioadă se pregăteste reactivarea structurilor mobile de tratare a pacienților COVID, inclusiv spitalele modulare. Acestea vor fi utilizate în condițiile în care va fi nevoie. Se așteaptă și la 4.000 de internări, a spus Arafat într-o apariție televizată.
Secretarul de stat a exclus însă instituirea unei carantine generalizate, așa cum a fost anul trecut. El a precizat că sunt alte măsuri care pot fi adoptate pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.
Raed Arafat a spus că, în funcție de rata de infectare, în anumite zone accesul ar putea fi restricționat, însă problema unui lockdown total nu se pune. ”Avem alte mijloace”, a spus demnitarul. Însă, a atras atenția asupra contagiozității tulpinei Delta de coronavirus, care a devenit dominantă în valul 4 al pandemiei.
„Este suficient un contact de 2-3 minute fără mască pentru infectare”, a atras atenția Raed Arafat, cu privire la tulpina indiană Delta.
Spitalele se pregătesc pentru o avalanșă de îmbolnăviri
Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că urmează să fie verificate sistemele de ventilație din secțiile ATI.
„Am solicitat numărul de paturi maxim disponibil la fiecare unitate sanitară centralizat de către fiecare Direcție de Sănătate Publică. De asemenea, și ordinea în care punerea la dispoziție a acestor paturi se face de către fiecare secție. Am solicitat necesarul de personal care să vină să completeze ce există în momentul acesta în secțiile de terapie intensivă.
Împreună cu DSU vom trata cu celeritate cererile de detașare tocmai pentru a răspunde acestor nevoi de personal de terapie intensivă”, a declarat Ioana Mihăilă.
În acest moment, sunt disponibile 110 paturi ATI pentru copii și 430 de paturi pentru adulți. Ioana Mihăilă a precizat că la nevoie copiii pot fi tratați și în secțiile pentru adulți.
„Anul trecut pe vremea aceasta aveam în jur de 1.000 de cazuri pe zi. Pregătirea spitalelor, alături de măsurile de protecție, erau singurele lucruri pe care le puteam face. Anul acesta ne putem vaccina”, spune ministrul sănătății.
COVID-19. Cifrele la zi
- Autoritățile din întreaga lume sunt îngrijorate pentru că în fiecare zi sunt raportate peste 440.000 de noi cazuri, informează OMS. Numărul morților cauzate de COVID-19 a depășit cifra de 4,4 milioane.
- În România, va începe curând școala și sunt necesare măsuri de prevenire a noi cazuri de îmbolnăvire. Astăzi, 24 august, au fost raportate 782 noi cazuri și 8 decese în ultimele 24 de ore. Aproape ca acum un an.
- În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 782 de cazuri noi de persoane infectate. 14 persoane au decedat în ultimele 24 de ore.
- Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 la categoria peste 80 de ani.
- Pe teritoriul României, 4.272 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.523 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.391 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 64 de persoane.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook