Nicușor Dan spune că va începe lupta cu ciorile din București. În plină campanie electorală, edilul Capitalei vrea să rezolve această mare problemă, pentru că tot ce s-a făcut până acum nu a avut nici un efect.
Nicușor Dan are un plan ca să pună ciorile la respect
Cu ceva timp în urmă, au fost amplasate megafoane în parcul Cișmigiu, dar cele câteva mii de ciori de acolo nu s-au sinchisit. Așa că Nicușor Dan spune că mai are un as în mânecă și speră că acesta va fi soluția cea mai bună ca să pună ciorile la respect.
„Când o să vină, o să încercăm a patra metodă”, cu artificii
Nicușor Dan a mărturisit că urmărește ciorile chiar de la geamul biroului său și în acest moment nu au venit. „Cel puțin am încercat, 3-4 metode care nu au reușit. Ne-am dus și la specialiști, nu am reușit. Deocamdată nu au venit; vin în mai-iunie și pleacă prin octombrie.
Când o să vină, o să încercăm a patra metodă, aceasta cu zgomote, așa-numitele artificii. Probleme sunt, ele sunt câteva mii, care dimineața pleacă, seara se întorc și mirosul excrementelor – asta este problema cu ele“, susține Nicușor Dan.
Se vor utiliza instalații cu lasere
Dar nu doar artificiile vor putea să pună stavilă ciorilor. Artileria grea constă în utilizarea unor instalații cu lasere și speră ca de data asta să fie cu noroc. Primarul Capitalei susține că ciorile se simt foarte bine în arborii înalți din Centrul Capitalei, iar în vara anului trecut au fost cheltuiți 500.000 de lei pentru a fi instalate sisteme de sonorizare.
Numai că ciorile, păsări foarte inteligente, au înțeles cum stă treaba și și-au văzut de ce știu să facă cel mai bine. În loc să fie deranjate păsările, zgomotul i-a stresat pe vizitatorii parcului Cișmigiu. În special pe pensionari, care n-au mai venit la plimbare, deranjați de sunetul produs de boxe, după cum recunoașe și primarul.
Oare va câștiga edilul capitalei Nicușor Dan lupta cu ciorile din Cișmigiu anul acesta?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook