Oana Matache și Radu Siffredi, au avut parte de o „chinuială psihică”. Printre cuplurile care au participat la show-ul prezentat de Dani Oțil, „Power Couple România” s-au numărat și Oana Matache, sora Deliei, alături de iubitul său, Radu Siffredi. Bărbatul a povestit prin ce a trecut.
Radu Siffredi, iubitul Oanei Matache a trecut cu bine peste un test important al vieții de cuplu. Diversele încercări fizice și psihice și-au pus amprenta asupra celor doi îndrăgostiți, care spun că show-ul la care au participat a fost o „chinuială psihică”. Desigur au știut în ce se bagă, dar chiar și așa, Radu Siffredi spune că ar cam avea nevoie nu de un psiholog, ci de un psihiatru. Dar și de o vacanță binemeritată, ca răsplată pentru tot chinul prin care au trecut.
„Ne-a făcut mai puternici ca și cuplu”
„Am trecut prin niște teste fizice și psihice. Ăsta este un detaliu pe care cred că putem să îl dăm. În opinia noastră ne-am descurcat bine și cred că ne-a făcut mai puternici ca și cuplu. Dar să spun cum ne-am descurcat exact în emisiune nu am cum. Trebuie să vedeți voi”, a declarat Radu Siffredi, pentru Ego.
Fără internet și acces la telefon
Cel mai greu le-a fost să nu aibă voie să vorbească la telefon, să aibă acces la internet și să ia legătura cu familia, dar, spune Oana Matache, s-ar fi așteptat „să fie mult mai rău din punct de vedere probe”. După toate momente prin care au trecut, iubitul surorii Deliei a mărturisit că s-a întors acasă mai slab cu patru kilograme, dar „bronzat și mai șmecher”.
„Noi nu avem nevoie de psiholog, avem nevoie de psihiatru după show-ul ăsta. Și de meditație. Dar și de încă o vacanță, pentru că noi am pornit cu ideea că o să mergem într-o altă țară, o să fie super vacanță și o să fie super nice și o să fie super frumos”, susține Radu Siffredi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook