Când toate lucrurile păreau că se îmbunătățesc, Oana Roman are din nou probleme. Unde a ajuns de urgență.
Oana Roman a cedat nervos. Vedetei i s-au dat toate planurile peste cap
În loc de coafor, Oana Roman a ajuns la spital. De data asta, nu bruneta a avut probleme, ci Mioara Roman. Acesta are parte de tot felul de complicații, iar fiica ei s-a speriat. Cele două urmau să ajungă la coafor, dar situația s-a complicat, așa că Oana și-a dus urgent mama la spital.
„Din păcate în loc de coafor mergem la spital. Nu cred că e nimic grav, dar trebuie să facă mama un consult mai amănunit! Doamne ajută”, a spus Oana pe contul său de socializare.
Picioarele s-au umflat foarte rău
Ce s-a întâmplat de data asta? Oana a văzut că Mioara are picioarele umflate foarte rău și a hotărât să meargă de urgență să ceară ajutor de specialitate. Ea a postat chiar și o fotografie din spital alături de cea care i-a dat viață.
„Am ajuns la spital, la camera de gardă (…) Mama are picioarele foarte umflate, îi făcusem programare pentru luni, dar azi mi s-a părut că e și mai rău, așa că am decis să nu mai așteptăm și să venim direct azi. Mi se pare că e atât de fragilă și nu știu ce să fac să îi fie bine. Mă cuprinde o mare disperare”, s-a destăinuit ea.
Și Oana a trecut recent prin momente grele
Cu puțin timp în urmă, o răceală i-a făcut zile grele Oanei Roman. Vedeta s-a speriat îngrozitor, crezând că e vorba de coronavirus, și-a făcut mai multe teste și, din fericire, situația este sub control. „Nu e COVID-19, însă mă simt foarte rău, stau la pat, sper să-mi revin repede, n-am mai fost răcită de câțiva ani buni”, a spus aceasta, sfârșită, cu câteva zile în urmă.
Sursă foto:instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook