Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Roman, reacție după ce Alina Sorescu a povestit cât a umilit-o Alexandru Ciucu. „Îmi spunea că el m-a luat pentru că nu puneam probleme”

Oana Roman, reacție după ce Alina Sorescu a povestit cât a umilit-o Alexandru Ciucu. „Îmi spunea că el m-a luat pentru că nu puneam probleme”
După Andreea Bălan a venit și timpul Oanei Roman să reacționeze după declarațiile șocante ale Alinei Sorescu, legate de umilințele la care a fost supusă în căsnicia cu Alexandru Ciucu.

Oana Roman, care a trecut printr-o căsnicie toxică la fel ca și Alina Sorescu, a avut prima reacție după ce a auzit prin ce a trecut artista, fiind „anihilată, umilită, jignită nonstop în fața fetițelor”.

„Cu cât vor vorbi mai multe femei, cu atât, poate, va înțelege lumea că abuzul nu e joacă și nu e un moft”

Oana Roman a felicitat-o pe Alina Sorescu pentru curajul pe care l-a avut să spună prin ce a trecut în căsnicia cu designerul Alexandru Ciucu. Fiica regretatei Mioara Roman a tras un semnal de alarmă și le-a spus femeilor care au parte de relații toxice să fie puternice și să se despartă de bărbații care nu le respectă.

„Scapi greu și rămâi cu traume pe viață, rămâi cu spaime, cu frici, cu stres posttraumatic”

„Alina Sorescu a vorbit. Așa cum am vorbit și eu, așa cum a vorbit după mine și Oana Radu și alte femei care au avut puterea să vorbească și să demaște un abuz și un trai în abuz. Și cu cât vor vorbi mai multe femei, cu atât, poate, va înțelege lumea că abuzul nu e joacă și nu e un moft. Scapi greu și rămâi cu traume pe viață, rămâi cu spaime, cu frici, cu stres posttraumatic”, a scris Oana Roman, pe Instagram.

„Îmi spunea că vrea să îmi distrugă relațiile de colaborare și de prietenie”

Oana Roman, prima reacție după ce Alina Sorescu a povestit cât a umilit-o Alexandru Ciucu
Alina Sorescu spune că s-a întreținut singură în căsnicia cu designerul Ciucu

Alina Sorescu a uimit o țară întreagă când a povestit că fostul soț a umilit-o în fața cunoscuților, ba chiar o obliga să se îmbrace doar ce voia el. Vedeta susține că s-a întreținut singură în perioada căsniciei și nu poate uita nici momentul de violență fizică pe care l-a avut bărbatul.

„Mă lua în râs chiar și public, în fața cunoscuților”

„Mă descuraja, îmi spunea că nu sunt în stare, că ce fac eu la televiziune, că ce muzică e aia, îmi spunea că vrea să îmi distrugă relațiile de colaborare și de prietenie. Mă lua în râs chiar și public, în fața cunoscuților. (…) În public era un alt om. Nu conta cum mă simt eu, niciodată.

„Îmi spunea că el m-a luat pentru că nu puneam probleme”

Eu nu numai că nu existam, eram anihilată, umilită, jignită nonstop în fața fetițelor. Gândește-te că îmi vorbea urât în fața fetelor. Și da, a avut și un moment în care a fost violent fizic, nu asupra mea, dar asupra unor obiecte din casă. (…)

Eu m-am întreținut singură în timpul căsătoriei cu el. Noi nu aveam banii la comun. Îmi spunea că el m-a luat pentru că nu puneam probleme”, i-a recunoscut vedeta lui Cătălin Măruță.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri