Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Zăvoranu își savurează prima victorie după multe războaie. Ce veste a primit bruneta

Oana Zăvoranu își savurează prima victorie după multe războaie. Ce veste a primit bruneta
Oana Zăvoranu trece prin momente grele în ultima perioadă, dar e convinsă că la final războiul va fi câștigat. Până atunci însă, a bifat prima victorie.

Implicată în mai multe procese, Oana Zăvoranu încearcă să țină piept situației. E greu, mai ales că nici în viața personală lucrurile nu merg așa cum și-ar fi dorit.

Judecătorii au fost de partea Oanei Zăvoranu și astfel a obținut o primă victorie din lungul război în care e implicată. Cu aproape un an în urmă, fostul manager al clinicii pe care bruneta o deține a dat-o în judecată pentru un împrumut pe care bărbatul susține că i-a dat. Instanța a admis atunci cererea acestuia și a stabilit ca Oana să restituie în termen de trei zile pretinsul împrumut în cuantum de 60.000 de lei.

„Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Stabileşte termen de restituire a pretinsului împrumutului în cuantum de 60000 lei, ca fiind 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. Cu apel în 5 de zile de la pronunţare. Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.08.2022.”, spunea decizia instanței.

Oana Zăvoranu a obținut o primă victorie

Situația s-a schimbat pentru Oana Zăvoranu

Bărbatul a fost nemulțumit de hotărârea oamenilor legii și a făcut apel. Dar, surpriză… Judecătorii Tribunalului București au schimbat sentința în favoarea Oanei Zăvoranu, care va trebui să-i restituie bărbatului suma de 10.000 de lei în termen de 30 de zile.

„Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă sentința atacată în sensul că: Stabilește un termen de 30 de zile la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri pentru ca pârâta Ioana Zăvoranu să restituie împrumutul în cuantum de 10.000 de lei către reclamantul ********** Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 40 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând taxă de timbru achitată în fond și în apel. Definitivă. Pronunţată astăzi, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în decizia instanței.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre