Simona Ionescu / Redactor Șef
De mai bine de jumătate de secol, instanțele din România poartă un război juridic complicat în jurul actelor de proprietate și al moștenirilor revendicate ale Palatului Bánffy din centrul Clujului. Palatul găzduiește Muzeul de Artă, însă, în tot acest timp, adevărata țintă a rămas patrimoniul cultural.
Clădirile istorice implicate în aceste procese, odinioară simboluri ale identității urbane, se degradează pe tăcute, prinse între hârtii, experți și sentințe contradictorii. În timp ce avocații și moștenitorii își dispută drepturile, zidurile continuă să se prăbușească, iar valorile arhitecturale și artistice care ar fi trebuit protejate se pierd ireversibil.
Palatul Bánffy, construit în perioada 1774-1785, este unul dintre reperele arhitecturale ale Clujului și găzduiește Muzeul de Artă încă din anul 1956. După Revoluţie, odată cu legile de restituire (Legea nr. 112/1995, Legea 10/2001, Legea 247/2005), a început seria revendicărilor legate de imobilele naționalizate sau confiscate în regimul comunist. În acest context, Palatul Bánffy a devenit subiectul unui proces complex, cu multiple etape de judecată, contestaţii şi decizii definitive care au pus în discuţie dreptul de proprietate asupra unei mari părţi din edificiu.
Centrul acestei dispute este familia Roșca, din comuna Săliște, județul Sibiu. Aceştia susţin că negustorul Nicolae Roșca l-ar fi împrumutat cu bani la o partidă de cărți pe Dionisie Bánffy, moștenitor al familiei Bánffy. Acesta nu a putut să ramburseze împrumutul. În urma acestui fapt, conform familiei Roșca, Bánffy ar fi cedat parți din Palat drept rambursare, iar Bánffy ar fi lăsat prin testament toate bunurile sale mobile şi imobile lui Nicolae Roșca. Testamentele şi documentele legate de donaţii ar fi servit ca bază legală în faţa instanţelor.
Criticii acestor afirmaţii ridică semne de întrebare asupra veridicităţii documentelor, asupra faptului dacă Bánffy era proprietar la momentul întocmirii testamentului şi dacă acele acte au fost întocmite în condiţii legitime. Există nemulțumiri din partea cercetătorilor și a directorului Muzeului de Artă Cluj cu privire la faptul că nu toate probele ar fi fost folosite sau verificate complet de instanțe sau de autorități.
Primul pas concret în această direcție a venit în 1999, când Judecătoria Cluj a dat o decizie care recunoaşte familiei Roșca dreptul la măsuri reparatorii pentru partea de imobil echivalentă cu 3 pătrimi din apartamentele cu destinație de locuințe din Palatul Bánffy.
Pe parcursul timpului, instanţele au confirmat retrocedarea a aproximativ 3 pătrimi din clădire, echivalentul unor spaţii şi apartamente în incintă. Consiliul Judeţean Cluj, administratorul palatului și al Muzeului de Artă, şi-a păstrat doar o parte din spaţii, ceea ce a determinat un schimb de situaţii juridice, dar şi administrative, contractuale şi de utilizare a imobilului.
Un punct central de dispută este cel al adevărului istoric şi documentar. Directorul Muzeului de Artă, Lucian Năstasă-Kovacs, acuză autoritățile că nu au căutat sau folosit toate probele disponibile pentru a apăra patrimoniul.
Mai mult, retrocedarea a ridicat problema utilizării imobilului după decizie. Instanţele au impus, în unele cazuri, restricţii precum păstrarea destinației (Muzeu de Artă) timp de zece ani. Însă nu se poate spune cine suportă costurile întreţinerii, restaurării, responsabilităţile administrative ale unei instituţii publice care acum împarte proprietatea cu moștenitorii.
În anul 2025, situația concretă este că Muzeului de Artă îi rămâne doar o parte din clădire, iar moștenitorii lui Roșca cer chirie de la Consiliul Judeţean pentru partea lor retrocedată, în jur de 8.000 de euro pe lună, pentru partea din clădire și teren.
Președintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tișe, a declarat că speră să se ajungă la un acord de cumpărare a părților retrocedate, pentru a restabili proprietatea integrală asupra Palatului și pentru a asigura funcționarea muzeului în condiții adecvate.
Există totodată discuţii în spațiul public referitoare la reluarea proceselor sau la verificări suplimentare ale documentelor, ceea ce sugerează că povestea nu este încă complet încheiată. Retrocedarea Palatului Bánffy nu este doar o chestiune juridică sau administrativă, ci una care pune față în față valori de patrimoniu, obligații de restaurare, drepturi ale moștenitorilor și interese ale statului.
Clujul, dar și România, urmăresc cu atenţie cum se va încheia acest caz, care poate fi un precedent important pentru felul în care se realizează retrocedările monumentelor istorice.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
