Potrivit comunicatului transmis de către Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, au fost reţinute deja opt persoane după percheziţiile de la Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din Primăria Generală a Capitalei dar şi din judeţul Ilfov.
Opt persoane au fost reţinute, miercuri seara, în urma percheziţiilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov cu privire la presupuse fapte săvârșite de angajați ai Direcției de Urbanism din Primăria Municipiului București.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat documente de interes în cauză, telefoane mobile, medii de stocare precum şi peste 52.000 de euro, 48.000 de lei şi 4.300 de dolari. De asemenea, au fost reţinute opt persoane, acestea urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere legală, informează comunicatul transmis de către Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), informează Agerpres.
Ce ilegalități s-au comis
Potrivit anchetatorilor, funcționarii suspectaţi ar fi ajutat o familie din Sectorul 1 al Capitalei să ridice mai multe imobile care fie nu respectau autorizațiile de construire, fie nu le dețineau deloc. Mai mulți angajați au fost duși la Secția 1 de Poliție pentru audieri.
Anchetatorii au făcut percheziții și în zona Chitila-Bucureștii Noi, una dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere imobiliar.
Este vorba despre cele patru blocuri de patru etaje de pe strada Străbuna, Sectorul 1 al Capitalei, care ar fi fost ridicate ilegal, susțin cei implicaţi în anchetă. Mai mult, există al cincilea bloc dar în prezent se află în construcție.
Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei: “Polițiștii Capitalei au desfășurat 11 percheziții în București și în Ilfov, iar la sediul poliției au fost aduse mai multe persoane pentru audieri. Cercetările se fac sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de legea 50/1991 privind autorizarea executării unor lucrări în construcții”.
Nicuşor Dan va coopera cu anchetatorii
”Există cooperarea deplină a Primăriei Capitalei pentru punerea la dispoziţie a tuturor documentelor solicitate de către poliţişti. Nicio persoană dintre cele cercetate nu va fi acoperită, indiferent de funcţia ocupată. Am semnalat în mai multe rânduri că, în perioada precedentei administraţii, s-au petrecut ilegalităţi în Primăria Capitalei. Personal, mă bucur că există astfel de verificări în probleme despre care vorbesc şi pe care le semnalez de ani de zile”, a declarat Nicuşor Dan.
Cresc amenzile de la 1 ianuarie 2021? O bere ar putea costa sute de lei
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook