Simona Ionescu / Redactor Șef

În deja celebra sa carte, Spare, Prințul Harry carte Spare Harry afirmă că a crescut știind că a venit pe lume să-i fie de ajutor fratelui său, dacă ar fi avut nevoie să-i fie donate organe sau transfuzii de sânge. O piesă de schimb…

“Am fost adus pe lume în cazul în care i s-ar fi întâmplat ceva lui Willy”, a spus Harry, șocând întreaga lume. El afirmă că părinții și chiar bunicii îl vedeau ca pe o rezervă și și-a descris viața ca pe “o misiune de a oferi o sursă de distragere a atenției, de divertisment și, în caz de nevoie, o piesă de schimb”. Iar această idee i-a tot fost întărită cu regularitate pe parcursul vieții.

charles diana si copiii

“Minunat! Mi-ai dat deja un moștenitor și o rezervă; mi-am făcut treaba”

Pe de altă parte, Harry susține că la un moment dat a auzit o poveste neplăcută din ziua în care s-a născut. Se spune că atunci când a venit pe lume, regele Charles i-ar fi spus prințesei Diana: “Minunat! Mi-ai dat deja un moștenitor și o rezervă; mi-am făcut treaba”. De asemenea, chiar dacă a încălcat protocolul regal, Harry a vorbit și despre durerile de gât și de spate ale regelui Charles. Care ar fi fost cauzate de de accidentări mai vechi la polo.

regele charles si copiii

De ce a fugit William de îmbrățișarea lui Kate la prima întâlnire

Harry a mers și mai departe cu dezvăluirile bombă și a mărturisit că la prima întâlnire pe care a avut-o cu Kate, William s-a ferit când a fost îmbrățisat de aceasta. De altfel, ducele de Sussex a descris momentul în care i-a făcut cunoștință fratelui său cu Kate, ca fiind o “ciocnire clasică de culturi”.

Întâlnirea a avut loc la sfârșitul anului 2016 în apartamentul din Palatul Kensington al prințului și prințesei de Wales, cu puțin timp înainte ca Harry și William să plece într-o călătorie. “I-am făcut cunoștință cu Meg, care s-a aplecat și l-a îmbrățișat, ceea ce l-a speriat complet. S-a dat înapoi”, a spus Harry.

Prințul Harry carte Spare a provocat un scandal devastator în familia regală. În cartea Spare, Prințul Harry carte dezvăluie că a fost educat cu ideea că este o piesă de schimb pentru fratele său. Această mărturie din cartea Spare a șocat opinia publică, iar Prințul Harry carte a continuat să detalieze cum părinții și bunicii l-au considerat o rezervă pentru donații de organe. Prințul William nu mai ascunde tensiunile cu Prințul Harry. Imaginea cu Diana l-a dat de gol.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre