Simona Ionescu / Redactor Șef

Raluca Bădulescu, la ora adevărului. A făcut credit la bancă ca să se plimbe în Ibiza

Raluca Bădulescu, la ora adevărului. A făcut credit la bancă ca să se plimbe în Ibiza
Sinceră și transparentă așa cum o știe toată România, Raluca Bădulescu spune întotdeauna lucrurilor pe nume, fără să-i pese de consecințe. Vedeta a explicat și cum a făcut un credit la bancă pentru că și-a dorit să se plimbe în Ibiza.

Raluca Bădulescu își face toate poftele, pentru că-i place viața. Vedeta a recunoscut că pentru a merge în Ibiza, a făcut un credit de 60.000 de euro.

Raluca Bădulescu a „spart” toți banii pe haine și „acareturi”

Raluca Bădulescu nu se uită la bani când e vorba să-și facă o bucurie. Recunoaște că a făcut mulți bani „de oriunde apucam”, dar nu a pus niciodată un leu deoparte, dar susține că poate deveni milionară dacă „îmi vând hainele și acareturile”.

Deși e divorțată de soțul său, Florin, cei doi au rămas în relații foarte bune, dovadă că au plecat împreună în Asia Express.

„Nu știi de câte ori veneam acasă când știam că tu nu ești și băgam pantofi în șifonier, apoi spuneam că sunt de multă vreme acolo. Câteodată aveam ghinion și nu știu cum mă trezeam cu tine acasă și mă veneai cu pantofii venind.

Eu făceam tot felul de nefăcute, ca de exemplu lumină sau întreținere neplătită. Când prindeam un ban, imediat îmi cumpăram acareturi, dar nu știam cum să le ascund prin casă. Oricum, tu aveai nas să mă prinzi cu toate acareturile… Nu am bani acasă, iar bijuteriile le țin la bancă”, a mărturisit Raluca Bădulescu.

Raluca Bădulescu vrea să-și pună în casă vitrine cu lucrurile cele mai valoroase

Îndrăgostită de hainele de firmă, Raluca Bădulescu susține că a licitat o sumă foarte mare pentru a cumpăra o geacă dintr-o serie de 100 bucăți, una dintre jachete fiind purtată de regele pop Michael Jackson.

„Am multe genți, pantofi, sunt ale mele, sunt copiii mei, toate sunt de brand. Am o geacă dintr-o serie de 100 de bucăți, una dintre ele fiind purtate de Michael Jackson. M-am luptat pentru jacheta aia de mi-au sărit ochii din cap.

Am licitat mult, zeci de mii, dar mi-e rușine să spună cât, pentru că înseamnă boală psihică. Florine, vreau să pun vitrine în casă cu lucrurile pe care le consider eu Dumnezeu. Este o jachetă cusută de mână în totalitate, are aproape 17 kilograme, deși e scurtă.

Am văzut-o în Dubai, s-au refăcut modelele, era 50.000 de euro, doar vestă, fără mâneci… Eu am dat mai puțin pe ea”, a mărturisit vedeta, invitată alături de fostul soț la Detectorul de minciuni cu Selly.

Peripeții în Ibiza

Raluca Bădulescu e fascinată de Ibiza și și-a amintit de prima escapadă în acest loc minunat alături de fostul soț. Inițial, cei doi au plecat pentru două săptămâni, dar pentru că i-a plăcut atât de mult, au decis să-și prelungească vacanța. Doar că neavând banii necesari, au vândut mașina „pe procură”.

Raluca Bădulescu a fost în Ibitza cu bani împrumutați
Raluca Bădulescu a fost în Ibitza cu bani împrumutați

„Am stat două luni și nu am avut bani, așa că am vândut mașina pe procură și am venit acasă pietoni. M-a spart Ibiza. Aveam un BMW decapotabil seria 3, pe care Florin l-a vândut prin telefon. Mi-a trimis banii și când am ajuns acasă, i-am dat mașina. (…) 

A fost extraordinar, în fiecare club erau show-uri cu zeci de dansatori, cu desfășurări de forță incredibile, cu artiști de top invitați, gen Pamela Anderson”, au povestit Raluca și Florin. Și tot pentru a merge în Ibiza, Raluca Bădulescu a mărturisit că a făcut un credit la bancă, în valoare de 60.000 de euro.

„Am avut gaj pentru asta, o casă a lui Florin. Și am luat banii pentru investiții în firmă. Așa a fost atunci, acum s-or fi înăsprit regulile, dar atunci… Am plătit următorii șapte ani acea Ibiza. Am făcut orice posibil pe lumea asta, am terminat tot de plătit”, a mai spus Raluca Bădulescu, râzând.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *