Și-a dorit întotdeauna ca bărbatul de lângă ea să o respecte, dar au existat și domni care nu s-au încadrat în standardele Ramonei Bădescu.
„Am avut și dispensă papală”
Când l-a cunoscut pe baronul italian Alessandro di Fornaro a crezut că e bărbatul alături de care va îmbătrâni. Din nefericire însă, mariajul s-a rupt după șapte ani, după ce Ramona Bădescu l-a acuzat că a fost violent cu el. Relația a a fost cu multe probleme, iar artista a ajuns să anuleze căsătoria chiar și la Vatican.
„Cu fostul meu soț când am rupt legătura și căsătoria, am rupt tot definitiv și am avut și dispensa papală, a fost și anulată la Vatican această căsătorie, pentru că mie nu îmi plac lucrurile pe jumătate.
„Mai bine rupi o legătură bolnăvicioasă decât să aștepți să se facă bine”
Eu sunt o Săgetătoare de foc, nu sunt impulsivă, dar sunt hotărâtă. Când mă hotărăsc să fac un lucru, mă gândesc egoistic și la mine însămi, la ce îmi este bine, ce îmi este rău. Eu cred că mai bine rupi o legătură bolnăvicioasă decât să aștepți să se facă bine, pentru că nu se va face niciodată bine. E greu, dar după aceea îți este bine. Eu am avut prietenii și familia alături”, a declarat vedeta la Antena Stars.
„Nu era frumos, ci simpatic și mă făcea să râd„
Frumoasa actriță și cântăreață și-a amintit și de prima sa dragoste, la doar 13 ani, când l-a ales pe tânărul domn pentru că o făcea să râdă. „La 13 ani și 4 luni, era cu un an mai mare, se numea Răzvan, era un băiat drăguț, înalt, cu ochelari și avea mustăcioară.
Când ne pupam mă gâdila. Eram foarte îndrăgostită de el, și el era de alta, nu de mine. Cu mine nu făcea nimic, pe vremea mă gândeam să mă mărit fecioară. Ne-am reîntâlnit când eu eram în clasa a 12-a și el la facultate, a fost primul meu iubit. Nu era un bărbat frumos, dar era foarte simpatic, mă făcea să râd”, a povestit Ramona, pentru Fanatik.
Planuri de căsătorie
Acum, Ramona este extrem de fericită lângă bancherul Fabio Cali și se bucură împreună de rodul dragostei lor, micuțul Ignacio. Și pentru că Fabio o adoră și se înțeleg perfect, s-a pus și problema căsătoriei. „Nu credeam că o să fim unul în viața celuilalt. A fost o cucerire lentă, dar foarte determinată.
M-a cucerit și continuă să mă cucerească în fiecare zi. Ne-am cunoscut la un eveniment și ne-am reîntâlnit întâmplător după două zile. Are un caracter puternic, e o persoană determinată, un Săgetător ca și mine și un tată minunat. Am discutat despre căsătorie, este în programul nostru.
Am împlinit 33 de ani de când trăiesc în Italia, la Roma. Femeile sunt mult mai respectate în societatea italienească, decât în România. Bărbații încă mai deschid ușa la mașină, sunt mai atenți, mai gentili, mai curtenitori”, a mărturisit Ramona Bădescu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook