Simona Ionescu / Redactor Șef

Raresh DiMofte, actorul român care aduce personaje biblice la viață în „House of David”

Raresh DiMofte, actorul român care aduce personaje biblice la viață în „House of David”
Raresh DiMofte este un actor român de succes, stabilit în Canada, și cunoscut pentru versatilitatea sa în filme, televiziune și teatru.

Printre cele mai remarcabile apariții ale sale se numără roluri în producții internaționale ca ,,The Tourist’’, unde a jucat alături de Jamie Dornan, ,,American Dreamer’’, și ,,Wu Assassins’’. Recent, a fost ales pentru rolul lui Lahmi în serialul epic ,,House of David’’, o producție Amazon inspirată din Biblie, unde îl interpretează pe fratele lui Goliat, jucat de Martyn Ford. Serialul explorează destinul lui David, de la tânărul uns rege de Samuel până la monarhul cunoscut al Israelului.

Imagine de prezentare a peliculei House of David. Sursa: slaveckmoraru.com

,,House of David’’ a fost creat de Jon Erwin și reprezintă o producție ambițioasă din colaborarea Wonder Project, Amazon MGM Studios, și Nomadic Pictures. Cu Michael Iskander în rolul principal, serialul explorează călătoria lui David de la curtea regelui Saul, interpretat de Ali Suliman, până la tronul Israelului. Serialul include o distribuție diversă, cu actori de renume internațional, precum Stephen Lang (în rolul profetului Samuel) și Ayelet Zurer (în rolul Ahinoam, soția lui David). Producția a fost filmată în locații impresionante din Grecia, și promite să aducă un suflu nou poveștii clasice biblice, integrând teme atemporale de rivalitate și putere.

De la Teatrul Românesc la Hollywood

DiMofte și-a început cariera în România, unde a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai, obținând un master în Dramă. Provenind dintr-o familie de sportivi din județul Bacău, a fost ghidat de disciplina dobândită în copilărie și adolescență, când a practicat diverse sporturi, inclusiv înotul și rugby-ul. A debutat în televiziunea românească și, după ce s-a stabilit în Canada, și-a consolidat cariera internațională.

A deschis alături de soția lui o casă de producție

În paralel cu activitatea sa actoricească, Raresh este implicat în producția de film alături de soția sa, Nadia DiMofte. Împreună au fondat Bad Icon Productions și Art First, prin care susțin proiecte inovatoare și au obținut acorduri de distribuție la festivaluri importante de film, cum ar fi Festivalul de Film de la Cannes.

DiMofte colaborează activ cu industria de film internațională, fiind implicat și în festivaluri de film ca voluntar. Reprezentat de agenții de talent din Canada, acesta își desfășoară activitatea pe mai multe continente, menținând o prezență constantă atât în proiectele de film, cât și în producțiile teatrale de calitate superioară.

,,House of David’’ este programat să fie lansat curând pe Amazon Prime Video, oferind spectatorilor o poveste fascinantă despre unul dintre cei mai mari conducători ai Israelului.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre