Actorul a dat în judecată compania care editează The Sun, News Group Newspapers (NGN), pentru un articol din 2018, scris de editorul său executiv Dan Wootton, care se referea la „dovezi copleșitoare” cum că ar fi abuzat-o pe Heard, cu care a fost căsătorit din 2015 până în 2017. Depp susține că nu a avut parte de un proces echitabil după ce judecătorul s-a pronunțat împotriva sa. Ulterior, actorul a cerut instanței să anuleze hotărârea din iulie și să dispună un nou proces. Acesta a susținut că decizia judecătorului este în mod evident una greșită. Acum, a avut loc o adevărată răsturnare de situație în procesul lui Johnny Depp.
Practic, Johnny Depp s-a adresat Curţii de Apel din Londra. Dar, pentru a obţine dreptul la un nou proces, avocaţii lui trebuiau să aducă elemente noi. Joia trecută, unul dintre avocaţii starului, a acuzat-o pe Amber Heard că a minţit atunci când a spus că va dona unor asociaţii de caritate cele 7 milioane de dolari obţinute în cadrul procedurii de divorţ, cu scopul de a apărea într-o lumină favorabilă.
Răsturnare de situație în procesul Johnny Depp. Justiția britanică refuză apelul
Joi, speranțele star-ului de a merge în apel s-au dus pe apa sâmbetei, căci justiția britanică i-a refuzat cazul. Astfel, justiţia britanică i-a refuzat joi actorului american Johnny Depp procesul în apel după înfrângerea suferită în instanţă împotriva tabloidului The Sun. Astfel, Curtea de Apel din Londra a estimat că nu există niciun motiv pentru a crede că decizia judecătorului a fost influenţată de declaraţiile făcute de Amber Heard despre acele donaţii.
Reprezentanţii tabloidului The Sun au salutat decizia anunţată joi. Aceștia au lăudat ”mărturia curajoasă” depusă de Amber Heard la tribunal, în pofida tentativelor repetate ale acuzatului Johnny Depp „de a o reduce la tăcere”. Johnny Depp şi Amber Heard s-au cunoscut în timpul filmărilor de la lungmetrajul „The Rum Diary” din 2011 şi s-au căsătorit în februarie 2015 în Los Angeles, California.
Prinţul Harry, la al doilea job. Are legătură cu dezinformarea
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook