Noua lege recunoaşte le persoanelor internate o serie de drepturi, începând cu cel de a-și exprima opiniile și de a-și manifesta credințele religioase, dreptul la informație, dar și dreptul la consultarea documentelor de interes personal, precum și dreptul de a primi vizite și bunuri, reglementând aplicarea acestora.
România are 4 spitale de psihiatrie “speciale”: Jebel (Timiș), Grajdurile (Iași), Ștei (Bihor) și Săpoca (Buzău), în care sunt internați aproape 1.000 de pacienți. Cei mai mulți nu răspund penal, având diferite afecțiuni medicale, dar au săvârșit o infracțiune cu violență și au ajuns, astfel, în unitățile sanitare specializate în urma unei sentințe judecătorești care prevede privarea de libertate.
Proiectul de lege inițiat de deputatul PSD de Timiș Bianca Gavriliță a fost adoptat, joi, de plenul Camerei Deputaților. Legea privind măsurile de siguranță cu caracter medical și statutul spitalelor de psihiatrie implicate în aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical prevăzute de art. 110 Cod Penal stabilește proceduri clare de funcționare a acestora, realizând, de fapt, reforma sistemului.
Prin această lege se urmărește diminuarea riscului de violență al persoanelor aflate sub incidența unor asemenea măsuri și, implicit, creșterea siguranței atât a pacienților, a personalului, dar și a populației. Este cunoscută tragedia de la Spitalul din Săpoca, unde un pacient psihotic internat în unitatea sanitară a ucis alți cinci pacienți și a rănit alți 8. În alte situații, pacienții au fugit din spitale și au agresat mai multe persoane de afară. Toate acestea s-au întâmplat pentru că nu erau păziți corespunzător.
“Sunt reguli foarte clare în ceea ce privește circuitul pacienților, de la internare până la ieșirea din spital, reguli privind paza unităților sanitare speciale, particularitățile de îngrijire pentru acești pacienți, structura organizatorică si transportul pacienților periculoși. În sfârșit, după 30 de ani, avem o lege clară care reglementează aceste spitale “speciale”.
Vreau să le mulțumesc managerilor celor patru spitale, juristilor de la unitatile sanitare din Jebel si Grajdurile si, nu in ultimul rand, colegilor mei medici care lucrează în aceste unități sanitare și cu ajutorul cărora am pus la punct proiectul legii privind măsurile de siguranță cu caracter medical și statutul spitalelor de psihiatrie”, a declarat deputatul PSD de Timiș, Bianca Gavriliță.
Sursa foto: Adrian Pîclișan
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook