Într-un mod cu totul modern, monarh-ul a văzut pentru prima dată un portret prin ecranul computer-ului, la inaugurarea oficială a acestuia. A fost primul portret inaugurat virtual, din istorie.
În ciuda faptului că are 94 de ani, regina și-a dovedit precizia și atenția arătând că ceașca din opera de artă nu avea ceai în ea.
Miriam Escofet, care a pictat portretul comandat de Oficiul pentru Externe și Comunitate (FCO), a spus Reginei că a inclus un simbol ascuns în tablou – însemnele FCO – pictate pe o ceașcă de ceai.
„Părea să reacționeze foarte pozitiv. Ea zâmbea, întrebând cât a durat și dacă mai am proiecte în derulare după asta. Când am explicat anumite elemente din tablou, ceașca de ceai, MajestateaSa a făcut câteva comentarii amuzante. Ea a spus „dar nu există ceai în ceașcă’ și a râs”, spune artista care a pictat tabloul.
Lucrarea de artă a fost pictată în șapte luni, cu tot cu finalizările completate în timpul carantinei.
Escofet a avut două ședințe cu Regina: una în Camera Desenelor Albe din Castelul Windsor, unde a petrecut 30 de minute fotografiind-o pe Majestatea Sa purtând o rochie albastră, un colier din perle, cercei și broșă, iar a doua ședință a avut loc la Palatul Buckingham pentru a se concentra asupra expresiilor sale faciale.
Escofet a fost aleasă să facă tabloul la recomandarea National Portrait Gallery după ce a câștigat premiul BP Portrait Award cu un tablou al mamei sale. Ea a spus că Palatului i s-a arătat o schiță a planurilor sale pentru portretul reginei, dar că a fost „nepricepută” și nu a mai intervenit.
Ghislaine Maxwell, îngrozită. Detalii din viața ei sunt pe punctul de a se afla
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook