Simona Ionescu / Redactor Șef

Revoltător. Elevii, trimiși acasă pentru că înghețau de frig în clase

Revoltător. Elevii, trimiși acasă pentru că înghețau de frig în clase
Mii de elevi au fost trimiși acasă, să nu înghețe de frig în sălile de clasă care nu sunt încă încălzite de compania de termoficare locală. Decizia pentru unele a fost luată ieri, altele au continuat azi.

Elevii din Timișoara au fost trimiși acasă, să nu înghețe de frig în clase. Mai multe școli și licee din Timișoara au luat această decizie. S-a ajuns aici deoarece până săptămâna aceasta compania de termoficare nu a livrat agent termic. Probele demarate luni nu au încălzit, nici până acum, caloriferele în întreg orașul.

Liceul „Grigore Moisil”, unde învață aproape 2.000 de copii, a trimis, încă de ieri, toâi copiii acasă. Orele se vor desfășura online. Consiliul de Administrație al școlii a decis ca toți elevii și dascălii să plece acasă, după ce s-a constatat că temperatura medie din clase era de 16 grade.

Elevii din Timișoara, trimiși acasă

„Din cauza temperaturilor scăzute pe care le-am înregistrat în aceste două zile în sălile de clasă, trecem în online. Încă nu avem căldură, avem o lipsă de alimentare cu agent termic din cauza lucrărilor care se desfășoară în zona limitrofă a școlii. Sunt ambele clădiri cuprinse, din Bălcescu și Ghirlandei. În medie sunt 16 grade în clase. Noaptea sunt temperaturile foarte scăzute, iar noi dimineața deschidem toate geamurile. Copiii au stat două zile și au tremurat, au stat îmbrăcați, e greu, mai ales dacă stau în bancă.

E un disconfort mare și este pusă în pericol sănătatea lor, având în vedere și situația pe care o traversăm acum. Acesta a fost motivul pentru care noi am luat această hotărâre. Am luat decizia ca 14 zile să stăm în online, votul s-a dat în Consiliul de Administrație”, a declarat pentru tion.ro Cerasela Bociu, directorul Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara.

Cosmin Hogea, inspector școlar spunea ieri seară că în total sunt patru unități de învățământ care au cerut inspectoratului trecerea în online pe motiv că au, încă, toate caloriferele reci, și e prea frig în clase. Conform informațiilor obținute de Rețete și vedete, și alte două școli importante din oraș, Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu” și Colegiul Național „Ana Aslan”, trec în online din același motiv. În cazul lor urmează să se transmită deciziile Consiliului de Administrație.

Iată mesajul direcțiunii uneia din  școlile menționate. Conducerea susține că nu se întrevede rapid o schimbare a temperaturii în clase. Nu până al finele lunii. „Bună seara! Astăzi la ora 18.00, în urma ședinței Consiliului de  Administrație, având în vedere următoarele: temperatura scăzută din sălile de clasă nici nu sunt speranțe de pornire a agentului termic in zona școlii până la finalul lunii) (…) s-a decis intrarea in online a întregii scoli începând cu data de 14 octombrie pe o perioada de 14 zile. (Clasele primare până la vacanță)”, a fosyt mesajul primit, seara trecută, de părinți.

Compania de termoficare a amânat să dea căldură, pentru că nu are bani

Colterm, compania locală de termoficare, a amânat începerea alimentării cu agent termic a caloriferelor din Timișoara, din lipsa banilor pentru a plăti materia primă. Luni, compania de termoficare Colterm a dat drumul la căldură, dar în mai mult de jumătate dintre școlile din Timișoara temperaturile nu trec de 20 de grade. Încă, o bună parte din timișoreni nu primesc căldură în apartamente. Compania intră în iarnă fără stoc de cărbune, în contextul în care prețul gazului metan a sărit simțitor, iar aceasta mai are de achitat și datorii istorice.

„Noi trebuie să plătim tot ce cumpărăm în avans, Colterm având atât de mult datorii. În momentul în care pornim căldura și probabil o vom face în acest weekend, factura zilnică va fi între 2 și 3 milioane de lei, pe care trebuie să le plătim în avans. Colterm nu are aceste încasări, bugetul local, chiar dacă am da toți banii Colterm, nu are acești bani”, explică primarul Dominic Fritz.

„Domnule Fritz, să te …pup”

Fiul liderului PSD Timișoara, Mihai Ritivoiu, învață la „Grigore Moisil”. După ce a fost informat cu privire la decizia școlii acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Am primit un mesaj pe grupul clasei prin care ni se comunica decizia Liceului Grigore Moisil, unde învață băiatul meu, de a trece toate orele de clasă în online. Explicația? „…temperatura scăzută din sălile de clasă cauzată de lipsa alimentării cu agent termic…”. Nu ne-a închis pandemia, dar a reușit Primăria! Domnule Fritz, să te …pup”, a scris Mihai Ritivoiu pe pagina sa de Facebook.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre