Persoanele care vor să scape de obiectele mari din casă, nu au voie să le arunce unde le poftește inima. Potrivit legii care s-a modificat la începutul anului, sunteți obligați să chemați firme specializate. Cine nu o face, plătește amenzi uriașe, care pot ajunge chiar și la suma de 45.000 de lei. Firma de salubritate va ridicat obiecte fie gratis, fie contra cost.
Ce interdicții sunt notate în lege
Potrivit legii privind regimul deșeurilor (OUG 92/2021), ce a fost modificată la începutul anului, „abandonarea, aruncarea, ascunderea, incendierea sau îngroparea deșeurilor de orice fel, dar și eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop sunt interzise”.
Prin deșeuri se înțelege orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă, are intenția sau e obligat să le arunce. E vorba de deșeuri amestecate și deșeuri colectate separat de la gospodării, inclusiv hârtia și cartonul, sticla, metalele, materialele plastice, biodeșeurile. Precum și lemnul, textilele, ambalajele, deșeurile de echipamente electrice și electronice, deșeurile de baterii și acumulatori și deșeurile voluminoase, inclusiv saltelele și mobila.
De asemenea, deșeuri amestecate și deșeuri colectate separat din alte surse, în cazul în care deșeurile respective sunt similare ca natură și compoziție cu deșeurile menajere.
Ce amenzi riscă cei care încalcă legea
Potrivit Legii nr. 17/2023, cei care nu respectă legea vor primi amenzi între 30.000-45.000 de lei. Dar nu doar atât, pentru că le vor fi confiscate „vehiculele, bunurile și mijloacele folosite la săvârșirea contravenției pentru abandonarea/ aruncarea/ eliminarea deșeurilor în spații neautorizate, incendierea deșeurilor, îngroparea deșeurilor, după caz”.
În cazul în care impactul sau cantitatea deșeurilor are impact asupra vieții, integrității corporale sau a sănătății persoanelor, se poate aplica pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani. Persoanele fizice sunt obligate să strângă deșeurile din gospodărie pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deșeurilor municipale gestionat de firmele de salubritate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook