Sabrina Voinea, surprinsă plângând de durere la antrenamente. Mama ei, acuzată de abuz, a avut o reacție șocantă
După ce Denisa Golgotă a acuzat că a fost hărțuită fizic și psihic în cadrul lotului național de gimnastică, iar ochii s-au îndreptat către antrenoarea și fosta sportivă Camelia Voinea, apar noi detalii din culisele antrenamentelor. De data aceasta, personaj central este chiar Sabrina Voinea.
Camelia Voinea nu ține cont de nimic în sala de antrenamente, astfel că a ajuns să-și abuzeze propria fiică. Un videoclip apărut în spațiul public relevă scene greu de privit, în care Sabrina, care are 18 ani, plânge și țipă că nu mai poate executa un anumit element.
Șocantă este reacția mamei sale, Camelia Voinea, care nu pare deloc impresionantă de suferința fiicei, ba din contră, se arată nervoasă. La un moment dat, Sabrina ajunge la capătul puterilor și o imploră pe mama sa, spunând că nu mai poate și că are nevoie de ajutor.
„Mami, nu mai pot! Vreau să vină cineva lângă mine. Nu mai pot! Mă lovesc!”, strigă Sabrina Voinea, printre lacrimi. Mama sa însă refuză să o ajute și îi spune să reia exercițiul.
Când încearcă să ceară iar ajutor, Sabrina primește o replică dură: „Du-te dr*! Hai!**”. Conform clipului distribuit de Golazo, tânăra continuă: „Nu mai pot, mă dor coastele! Nu mai pot să mai fac!”

Sabrina Voinea a revenit ulterior la aparat, însă a încercat să o convingă pe Camelia să facă alt element: „Mami, pot să fac îndreptare? Nu pot…”.
În acel moment, Camelia Voinea îi spune: „Ce să-ţi fac dacă eşti proastă? Continuă, fără număr!”.
Acuzații la adresa Cameliei Voinea au venit și din partea lui Patrick Kiens, fost antrenor al echipei feminine de gimnastică a României, despre care am relatat zilele trecute. Acesta a susținut că, la Campionatele Europene din 2023, Camelia Voinea ar fi făcut presiuni uriașe ca Sabrina să intre în concursul de individual compus, deși exercițiul la paralele „nu era la nivelul cerut”.
Pentru a-și impune punctul de vedere, Voinea ar fi apelat direct la cercurile de influență ale lui Octavian Belu, membru cu greutate în Comitetul Olimpic. Asta a dus la anularea deciziei tehnice a lui Kiens și la excluderea sportivei Andreea Preda din echipă „din motive politice”.
„Atunci am decis să demisionez după Europene. Nu poți califica o echipă la Jocurile Olimpice dacă deciziile sunt politice”, a explicat antrenorul olandez. Acesta a vorbit și despre atmosfera toxică din gimnastica românească, susținând că „în gimnastica din România e, în fiecare zi, o nouă dramă. O nouă criză. Niciun moment de plictiseală”.
În ediția din 16 noiembrie, v-am prezentat cazul unei alte antrenoare române care a îngrozit Franța prin metodele aplicate gimnastelor: Agresiunile unei antrenoare românce asupra copiilor șochează Franța. A fost condamnată pentru violențe greu de imaginat
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook