Lui Constatin Enceanu i-a sărit țandăra, după ce Grigore Leșe a făcut câteva afirmații ce l-au deranjat grav pe artist. Iată ce a ieșit.
Scandal monstru în showbiz. Constantin Enceanu şi Grigore Leşe au început un nou război
Cu cinci ani în urmă, Enceanu și Leșe au fost jurați la o emisiune, iar în urma unei discuții aprinse, au întrerupt orice legătură. Când situația părea că e sub control, a fost nevoie de câteva cuvinte ca războiul să înceapă din nou. Vinovat se pare că a fost Grigore Leșe care i-a făcut ciubucari pe cei care cântă la nunți, vorbe care l-au stârnit pe Constantin Enceanu.
”Sunt artist, nu ciubucar, să cânt la nunți. Am fost invitat, dar nu merg. Talentul nu e de ajuns, mulți confundă Conservatorul cu Academia de muzică, cu Școala populară de artă, unde se poate duce mai oricine plătește”, a spus Grigore Leșe.
„Cine îl ia pe el la nunți? Are una la 10 ani”
Constantin Enceanu a reacționat dur și l-a trimis pe colegul său să caute în Dicționarul Explicativ ce înseamnă cuvântul ciubucar. În plus, artistul a explicat că nici o melodie de-a lui Leșe nu se pretează a fi cântată la un eveniment. ”Grigore Leșe știe ce înseamnă cuvântul ciubucar, a căutat în DEX?
Nu cunoaște noțiunea cuvântului, să citească sensul cuvântului, mai și zice că are atâtea școli și facultăți. Cine îl ia pe el la nunți? Are una la 10 ani. Nu o să-l cheme nimeni la nunți pentru că muzica lui nu se pretează pentru nunți. Prin urmare, dacă n-a fost la nunți, nici nu are de unde să știe cum e. E ușor de zis din gură, că mergi și petreci, bei. Cânt cam 2-3 ore, de curg apele de pe mine!
În plus, trebuie să ai grijă să ai mereu vocea la parametri foarte înalți, pentru că ești artist, nu te poți prezenta oricum. Ca artist, trebuie să fii foarte atent, să nu răcești, să nu răgușești. De pildă, eu nu beau rece sau sucuri acidulate, iar somnul e foarte important. În plus, nu vorbesc între evenimente, decât prin sms sau în șoaptă. Șoferul meu știe. Adesea îi fac semn cu mâna, ca să vireze stânga sau dreapta, pe drum”, a afirmat Constantin Enceanu, potrivit Ego.
Sursă foto: rtv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook