Sorana și Ianna au pus punctul pe I și au explicat foarte clar care e motivul pentru care au luat această decizie.
Recent, Irina Nicole, fondatoarea trupei ASIA a uimit întreaga Românie cu mesajul ironic în care le spunea fostelor colege că va veni la concertul din 6 martie. Și chiar dacă nu a fost invitată, le-a anunțat că și-a cumpărat singură bilet. „Vin, fetelor, la reuniune! Mi-am cumpărat bilet!!! Sunt în primul rând, lângă oamenii care m-au ajutat să am 25 de ani de carieră, publicul. Mulțumesc și mă înclin în fața lor!”, a fost mesajul postat de Irina Nicolae pe Facebook.
Sorana și Ianna au răspuns imediat acuzațiilor
Sorana n-a stat mult pe gânduri și a vrut să lămurească cât mai repede situația, pentru a nu exista și mai multe discuții. Cântăreața susține că Irina a părăsit trupa cu mult înainte ca grupul să se destrame, de aceea nu s-a pus în discuție ca ea să participe la reuniune.
„Irina nu a fost invitată pentru că nici celelalte foste membre ale trupei nu au fost invitate”
„Este vorba despre reuniunea trupei A.S.I.A., nu despre un singur concept, iar Ianna este I-ul din trupa ASIA, ea a cântat alături de trupă în ultimii trei ani. A lansat albume, a avut foarte multe concerte și turnee alături de A.S.I.A. Ianna este Asia! Irina nu a fost invitată pentru că nici celelalte foste membre ale trupei nu au fost invitate. Aceasta este formula în parte fondatoare, cu mine, Anca, Anemona, dar și Ianna, bineînțeles, care a fost, este și va rămâne A.S.I.A.
„Nu toate celelalte foste colege s-au reintegrat în această poveste pe care o refacem noi acum”
Trupa s-a reunit după 20 de ani, de dată această datorită Iannei. I-ul din trupa există, noi nu ne refacem trupa cu 8 membre. Nu toate celeleate foste colege s-au reintegrat în această poveste pe care o refacem noi acum. Irina a ales să plece din trupa înainte cu mulți ani ca trupa să fie desființată și a fost înlocuită de Ianna. Nici măcar nu a fost această idee: dacă se dorește sau nu prezența ei. Nu există această variantă.”, a declarat Sorana pentru Antena Stars.
„Facem o conferință și lămurim aceste lucruri”
Nici Ianna nu a stat deoparte și a explicat că se va face o conferință de presă în care toate lucrurile urmează să fie puse pe tapet. “Noi o să facem miercuri sau joi, o să anunțe impresarul…. Facem o conferință și atunci o să lămurim toate aceste lucruri. Nu este vorba că nu este dorită. Doamne ferește! Practic, trupa s-a reunit la spectacolul meu de la Sala Palatului și a avut atât de mare succes reuniunea încât am decis să rămânem așa”, a declarat Ianna.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook