Este plin de sânge peste tot în apropierea fostei vedete de volei, în timp ce aceasta zăcea rănită pe trotuar. Un trecător l-a imobilizat pe individ și a filmat cu telefonul fața celui care a atacat fără niciun motiv. Kim Glass, câștigătoare a medaliei de argint la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, a fost lovită de un obiect greu aruncat de un om al străzii, care stătea lângă ea pe stradă.
Incidentul s-a petrecut în weekend.
https://www.youtube.com/watch?v=uhVyUyOmNQI
Se poate vedea în imagine că era plin de sânge în apropierea lui Glass, care ținea un bandaj lângă ochi și striga de durere. În videoclip se vede, de asemenea, cum Parks îl ține la pământ pe bărbatul care a aruncat obiectul, scrie TMZ.com.
Kim Glass, atacată cu un obiect metalic și mutilată, în plină stradă
Kim Glass susține că incidentul s-a întâmplat după ce a terminat de luat masa cu o prietenă. „Pur și simplu s-a uitat la mine cu niște ochi destul de plini de ură, a spus Glass despre atac. Și, în timp ce mă întorceam să mă duc să-i spun prietenei mele: Cred că e ceva în neregulă cu el și cred că o să lovească o mașină… Înainte să-mi dau seama, o rangă mare de metal, ca o țeavă, m-a lovit chiar aici. S-a întâmplat atât de repede”, a relatat celebra sportivă.
Kim Glass, în vârstă de 37 de ani, este jucătoare de volei și model. Ea s-a alăturat echipei naționale a SUA pe 23 mai 2007. Glass și-a făcut prima apariție olimpică la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, ajutând echipa SUA să obțină o medalie de argint.
Acum sportiva a declarat că a suferit multiple fracturi în zona ochiilor și a avut nevoie de mai multe copci pentru a închide tăieturile de pe față. Din fericire, a adăugat că medicii au fost optimiști că, în cele din urmă, vederea ei va reveni la normal.
Suspectul, între timp, a fost arestat de poliția din Los Angeles și a fost reținut sub acuzația de agresiune gravă cu o armă letală.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook