Simona Ionescu / Redactor Șef

Conform prognozei emisă de Accuweather, luna aprilie va fi una cum nu a mai fost. Urmează temperaturi neobișnuite, iar meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au avertizat cum va fi vremea aprilie 2025 de Paște. Ultimul weekend din martie găsește România sub cod galben de ploi abundente și vânt puternic.

Accuweather: luna aprilie 2025 va fi cum nu a mai fost

Conform Accuweather, condițiile meteo nefavorabile vor persista pe toată durata lunii aprilie, cu ninsori, viscol și temperaturi scăzute în majoritatea regiunilor. Accuweather oferă, de peste 60 de ani, informații cu privire la starea vremii pe întreaga planetă. Este o companie privată americană, ale cărei prognoze sunt extrem de precise.

Conform sursei menționate, cei care plănuiesc să petreacă Paștele în aer liber încă își pot schimba planurile, pentru că se anunță o vreme surprinzător de rece și ploioasă. În zonele montane se preconizează ninsori, potrivit prognozei.

Cum va fi vremea aprilie 2025 de Paște. Se anunță ninsori

Pentru București, meteorologii estimează ploi abundente inclusiv în perioada Paștelui, pe 20 aprilie. De asemenea, în Săptămâna Mare, temperaturile vor scădea treptat, de la 19°C în prima zi a săptămânii, la 13°C, pe 17 aprilie. De Paște, la București, se vor înregistra maxime de 14°C, cu precipitații. Totodată, ploile vor continua și pe 26, 27 și 28 aprilie, conform prognozei Accuweather.

În Brașov, luna aprilie nu va aduce vreme mai caldă, ci dimpotrivă, temperaturi extrem de scăzute și precipitații specifice iernii. Astfel, se așteaptă inclusiv ninsori și viscol, pe 16, 17, 22 și 23 aprilie. În restul lunii, vor fi ploi torențiale între 1 și 28 aprilie, cu mici pauze, când soarele va încerca să spargă norii groși.

Prognoza ANM pentru luna aprilie 2025

31.03.2025 – 07.04.2025: Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei. Precipitațiile vor fi mai abundente în sud și est, iar în restul țării vor fi deficitare.

07.04.2025 – 14.04.2025: Temperatura medie va fi ușor sub valorile climatologice. Plouă normal în majoritatea regiunilor, cu posibile precipitații mai mari în sud-vestul montan.

14.04.2025 – 21.04.2025: Temperatura va fi în jurul mediei, iar precipitațiile vor fi normale în toată țara.

21.04.2025 – 28.04.2025: Temperaturile vor fi în limitele normale. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de media perioadei.

Vremea aprilie 2025 va marca o schimbare dramatică a condițiilor meteorologice în România. Specialiștii Accuweather avertizează că vremea aprilie va aduce ninsori și viscol pe parcursul întregii luni. Prognoza vremei aprilie 2025 indică temperaturi scăzute neobișnuite și ploi abundente care vor afecta sărbătorile pascale. Pregătește-te pentru aceste condiții extreme ale vremei aprilie. Adrian Năstase, amintiri de pe vremea când era prim-ministru. Serviciile Secrete, îngrijorate de vibrația geamurilor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre