Simona Ionescu / Redactor Șef

Supraviețuitorul accidentului aviatic din India acuzat că a mințit. Ce spune o faimoasă actriță și cântăreață indiană

Supraviețuitorul accidentului aviatic din India acuzat că a mințit. Ce spune o faimoasă actriță și cântăreață indiană
Vishwash Kumar Ramesh este considerat singurul supraviețuitor dintre cei 242 de pasageri aflați la bordul unui avion Air India care s-a prăbușit la Ahmedabad pe 12 iunie. Au apărut tot mai multe zvonuri că bărbatul a mințit.

Actrița și cântăreața Suchitra Krishnamoorthi a stârnit o controversă zilele trecute după ce a afirmat că Vishwas Kumar Ramesh, singurul supraviețuitor al tragicului accident aviatic al companiei Air India din Ahmedabad, a mințit în legătură cu experiența sa.

Actrița susține că bărbatul merită internat „într-un azil de boli psihice, dacă acest lucru este adevărat”

În urma numeroaselor critici primite la adresa mesajului său dur, femeia a șters postarea și a emis o scuză publică.

„Am șters ultimul meu mesaj despre supraviețuitorul accidentului Air India. Se pare că sunt știri false răspândite din motive necunoscute. Îmi cer scuze”, a spus cântăreața. A menționat însă că „bărbatul merită nu numai o pedeapsă severă, ci și internarea într-un azil de boli mintale, dacă acest lucru este adevărat”.

Apărând singurul supraviețuitor al accidentului, internauții au subliniat că identitatea și supraviețuirea lui Vishwas au fost verificate oficial de Spitalul Civil din Ahmedabad. Suchitra este o actriță, cântăreață și scriitoare indiană, care a devenit faimoasă pentru rolul său alături de Shah Rukh Khan în „Kabhi Haan Kabhi Naa”.

Antreprenorul Dan Toma spune că presupusul supraviețuitor al accidentului aviatic ar fi în arest

Supraviețuitorul accidentului aviatic din India a mințit! Ce spune o faimoasă actriță și cântăreață indiană
Actrița și cântăreața Suchitra Krishnamoorthi a făcut acuzații scrise, apoi le-a șters

Invitat în emisiunea lui Dan Diaconescu, antreprenorul Dan Toma și jurnalistul au dezbătut problema supraviețuitorului accidentului aviatic din India. Dan Toma a declarat că bărbatul ar fi fabricat toată povestea, ba chiar există și un film în care e surprins că ajunge la locul tragediei. Se pare că bărbatul ar fi „cules un bilet și a fost arestat în spital”.

„Și este pe net, sunt acum câteva videoclipuri în care ăla trecea strada, intra acolo și după aceea ieșea.

Nu știu cum are lovitura aia la față, că e un adevărat episod acolo. Și ăla e în arest în momentul ăsta”, a specificat antreprenorul. Motivul pentru care Vishwash Kumar Ramesh ar fi luat decizia să mintă a fost legată de bani, întrucât vroia „să ceară asigurare de la companie”.

Bărbatul a mers la poliție să ceară asigurare „imediat, a doua sau a treia zi”

„Ăsta era tot meciul. Da, în momentul când a venit avocatul, că avea un avocat pregătit la poliție, da? Că și fratele lui a murit acolo, așa nimeni nu știe. Și s-a dus la poliție să ceară asigurare imediat, a doua sau a treia zi. A zis, băi, dar așa repede? Și a venit poliția și a zis, băi, dar tu nu erai aici în avion”.

Invitatul lui Dan Diaconescu a invocat o filmare prin care indianul se ducea către avion și după ieșea din curtea aia unde ardea. „Erau niște ziduri așa, foarte mari. Foarte interesant episod”, a mai spus Dan Toma, fără a exista însă probe convingătoare.

Poliția indiană nu a anunțat că supraviețuitorul ar fi arestat. Numele lui figura pe lista de pasageri care urcaseră la bord și în niciun caz nu a scos un bilet din buzunar ca să arate că a fost în avion. Deocamdată, teoriile și acuzațiile există doar pe rețelele sociale.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *