Simona Ionescu / Redactor Șef

Al treilea sezon al serialului Clanul de la Pro TV va aduce pe ecrane continuarea poveștii urmărite cu sufletul la gură de milioane de români. Acesta va începe să fie difuzat în toamnă, iar Theo Rose Clanul Rose a revenit la filmări. Deși colegii ei au început munca pentru sezonul al treilea cu săptămâni în urmă, tânăra artistă a avut nevoie să se refacă după naștere.

Theo Rose Clanul Rose a devenit de curând mămica unui băiețel

Așa cum știți, Theo Rose și regizorul serialului Clanul, actorul Anghel Damian, s-au îndrăgostit la audiții, iar la scurt timp după ce fiecare s-a despărțit de partenerul cu care avea o relație, au devenit un cuplu oficial, iar apoi au devenit și părinți. Theo Rose și Anghel Damian au un fiu, perfect sănătos și drăgălaș, care a fost creștinat recent. Fanii celor doi așteaptă cu interes și căsătoria părinților, însă despre acest aspect, cei doi nu au oferit informații concludente.

Unde a ajuns Theo Rose la 7 dimineața, pentru filmări

Theo Rose a început, în paralel, filmările la Vocea României și la sezonul al treilea al serialului Clanul. Artista a dezvăluit că merge pe platourile de filmare dimineața foarte devreme. Are noroc de cel mai bun tătic pentru micuțul Sasha, care are grijă de el atunci când vedeta muncește. Bineînțeles, ajutat întotdeauna de bunicii care ar face orice pentru nepoțelul lor. Ea a povestit, într-o intervenție pe Instagram, că a filmat de la ora 7.00, dimineața, în weekend.

Și, mai mult decât atât, ea și colegii ei de set au ajuns într-un loc care le dă multora fiori reci pe șira spinării. Conform spuselor cântăreței, s-a filmat în Penitenciarul Rahova.

Multe VIP-uri au fost închise aici sau sunt în continuare, pentru executarea pedepselor la care au primit condamnare. Amintim  câțiva: Liviu Dragnea a fost închis la penitenciarul Rahova, dar și Lucian Duță, Radu Mazăre, Cristian Rizea sau Sebastian Vlădescu.

Sursa foto / video: Instagram

Theo Rose din Clanul a făcut deja vorbii în industria TV-ului. După ce a devenit mamă, Theo Rose și-a reluat contractul pentru Clanul sezonul 3. Colegii actori din Clanul au așteptat întoarcerea ei pe platou cu nerăbdare. Theo Rose pentru Clanul promite scene spectaculoase și dezvoltări dramatice care vor marca acest sezon al producției Pro TV care entuziasmează milioane de români. Theo Rose, amintiri de la „Mamaia copiilor”. Îndemnată să cânte muzică ușoară de un titan al televiziunii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre