Adolescentul în vârstă de 16 ani a murit după ce sora lui de 17 ani, care nu avea permis, a intrat cu maşina într-un stâlp, în Brăila, luni seara, pe Șoseaua Baldovinești. Aflată sub influența narcoticelor, fata a pierdut controlul volanului. Impactul a fost atât de puternic încât fratele adolescentei şi-a pierdut viaţa imediat.
„Aseară, în jurul orei 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apeluri 112 cu privire la faptul că pe Șoseaua Baldovinești, în zona podului Apollo din municipiu ar fi avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări, se pare că o tânără, în varstă de 17 ani, din Brăila, ar fi condus un autovehicul pe Șoseaua Baldovinesti, dinspre strada Comuna din Paris către Bulevardul Dorobanților, iar la urcarea pe pod, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi acroșat un stâlp situat pe partea dreaptă a sensului de deplasare, după care s-a oprit pe spațiul verde.
În urma evenimentului, la fața locului, pe trotuar, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 16 ani, din Brăila, care a fost declarat decedat de echipajul medical, iar tânăra în vârstă de 17 ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de polițisti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, informează Poliţia Brăila.
Accident cu copii drogați la Bistrița Năsăud
Cu numai trei săptămâni în urmă, un adolescent de 16 ani s-a urcat de asemenea drogat la volan și a făcut accident în urma căruia atât el, cât şi alţi trei tineri care îl însoţeau au fost răniţi. După producerea accidentului, tânărul a fugit de la locul faptei, dar s-a întors după ce poliţiştii au ajuns în zonă.
„Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 16 ani, din Bistriţa, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma accidentului a rezultat rănirea şoferului şi a trei pasageri, aceştia necesitând ulterior acordarea de îngrijiri medicale. La momentul intervenţiei poliţiştilor, şoferul nu a fost găsit la locul producerii accidentului, acesta revenind la scurt timp.
În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost negativ. Testarea cu aparatul drugtest a indicat însă faptul că tânărul consumase substanţe psihoactive”, a transmis IPJ. Oamenii legii au stabilit că mașina îi fusese pusă la dispoziție de un tânăr de 17 ani, care se afla și el în mașină în momentul producerii accidentului.
Sursa foto:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook