Irina Deleanu, ultima iubită cunoscută din viața lui Ion Țiriac a avut doar cuvinte de laudă despre afacerist, după festivitatea de premiere a sportivilor olimpici de la JO de la Paris. Aceasta i-a mulțumit magnatului pentru tot gestul său deosebit de a oferi o mașină fiecărui medaliat. Dar și pentru faptul că tot Țiriac construiește prima sală de gimnastică ritmică din România.
„Cine construiește baze sportive și investește în pepinieră!? Dl Ion Țiriac!”
Irina și Ion Țiriac au făcut și două fotografii împreună, în care afaceristul este văzut cum o ține de mijloc, iar aceasta îl privește cu drag.
„Totdeauna la înălțime din toate punctele se vedere! Cine a premiat sportivii cu câte o mașină pentru fiecare medalie obținută la JO Paris 2024?
Domnul Ion Țiriac! Și da, ați citit bine, câte o mașină pentru fiecare medalie, adică cei cu două medalii obținute au primit două chei de contact. Cine construiește baze sportive și investește în pepinieră!? Dl Ion Țiriac!”, a spus fosta gimnastă Irina Deleanu.
Irina Deleanu: „Adâncă recunoștință pentru acest proiect”
„Cine sponsorizează prin Fundația Țiriac sportul românesc? Nimeni altul decât dl Ion Țiriac. Cine construiește prima sală de gimnastică ritmică din România? Evident, dl Ion Țiriac! Adâncă recunoștință pentru acest proiect!!!
Abia aștept inaugurarea! Un vis împlinit pentru noi de către Domnia Dumneavoastră. #iontiriac #fundatiatiriac #campioniiromaniei #tiriaccollection #paris2024”, a fost mesajul Irinei Deleanu.
Mesajul care a făcut vâlvă: „Ia banii!”
Irina Deleanu nu e doar o femeie frumoasă și talentată, ci și una care știe să se pună la adăpost în viitor. Ea a făcut vâlvă, cu ceva timp în urmă, tot printr-un mesaj public. Le-a dat un sfat doamnelor, care merită pus în practică: „Dacă ai ales între bani și sex-appeal, ia banii. Pe măsură ce îmbătrânești, banii vor deveni sex-appeal-ul tău”, a scris fosta iubită a lui Ion Țiriac pe Facebook.
Ion Țiriac ar vrea ca părinții să aleagă sportul și să-i ia copilului din mână tableta
Fostul mare tenismen al României a ținut un discurs motivațional la decernarea premiilor pentru cei 22 de olimpici.
„Suntem aici, nu e nimic oficial. Asta e o treabă aproape de familie. Suntem aici să plătim tributul care-l avem, răsplata și respectul acestor oameni care la Paris, în sfârșit, ne-au dat o rază de soare. Ne-au arătat că poate suntem pe drumul bun.
Că poate încet, încet ne recâștigăm ceea ce am avut întotdeauna, adică nu gena pentru sport, nu asta, dar poate ne recâștigăm înapoi copilul ca să mai lase tableta și să-și facă alte treburi dacă părinții au ceva în cap și să vedem cum facem, poate ajungem din nou acolo unde am fost. Ați făcut foarte mult, ați făcut mult mai mult decât credeam.
Pe de o parte. Pe de altă parte, cine știe, am avut onoarea, plăcerea să-l văd pe domnul prim-ministru ieri și ne-a promis că ceea ce a scos din gură se face, că încep acum și de la infrastructură, să dea bani și pentru sport. Cred că o să o facă. Hai să vedem cum facem noi ăștia care suntem mai bătrânei pe-aici. Și vreau să vă fac și o surpriză, înainte să trec mai departe. Avem pe cel mai în vârstă olimpic care trăiește în ziua de astăzi, domnul Ioniță, care e acolo, 96 de ani, olimpic la Roma, ciclism, în 1960”, a spus Ion Țiriac, la ceremonia de premiere de vineri seara.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook