Într-un mesaj postat, joi, pe pagina sa de Facebook, edilul celui de-al doilea municipiu timișean dă dovadă de xenofobie, ceea ce, în postura sa, nu poate fi catalogat decât drept neavenit și grav. Francisc Boldea (PSD) începe mesajul public cu vorbe grele la adresa candidatului PNL la primăria Lugoj, șeful formațiunii locale a partidului, Claudiu Buciu.
Pe care, fără menajamente, în acuză că micționează pe gură ”împotriva administrației locale”. Mesajul e lung, iar în scurt timp, Boldea ajunge la declarații xenofobe. Ulterior, edilul îi ia în colimator pe ziariștii locali, pe care îi numește, fără menajamente, ”slugi oltenești”.
”Aflat în izolator Dl Buciu Claudiu urinează pe gură împotriva administrației locale. După o perioadă de 3 luni de zile în care nu a văzut Lugojul, a stat ascuns în Germania, acum se află în izolare la domiciliu de 10 zile. Contrar tuturor legilor și în această perioadă jignește permanent administrația locală, fără să fie prezent în Municipiul Lugoj. Fie direct fie indirect prin slugile sale oltenești, I. Moldovan și C. Ghinea.
Dacă adaug la aceasta și faptul că Buciu Claudiu este oltean după mamă, după nevastă, după socri, constatăm că la Lugoj încearcă să se pună laba pe oraș și să transforme Lugojul nostru drag într-un târgușor oltenesc cu rogojini și paie, iar pe străzi să cânte ”ila-ila”, nu doina bănățeană. Aceștia au acaparat ziarul de suflet al profesorului bănățean J.C.Drăgan (n.r. Iosif Constantin Drăgan) și astăzi ziarul a devenit o trompetă care cântă doine oltenești contra lugojenilor (…)”, notează edilul Francisc Boldea în mesajul său furibund.
Francisc Boldea are 71 de ani și încheie acum al treilea mandat la Primăria Lugoj. El își dorește să iasă la pensie de la primărie, astfel că mai candidează pentru un nou mandat. Înainte de cariera politică, a fost profesor, inspector școlar și director la două licee. Amintim că în 2014, edilul s-a apucat să danseze în balconul clădirii municipalității, într-un video pe melodia „Happy” a lui Pharell Williams.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook