Simona Ionescu / Redactor Șef

Urșii au rupt gardul electric de protecție al Cetății Poenari. S-a decis închiderea temporară

Urșii au rupt gardul electric de protecție al Cetății Poenari. S-a decis închiderea temporară
Urșii și-au făcut din nou de cap și de data asta au rupt gardul de protecție al Cetății Poenari. Cunoscută și ca fortăreața lui Vlad Țepeș, cetatea a fost redeschisă pe 14 aprilie 2025, în urma unor lucrări de conservare.

O ursoaică cu doi pui care și-a făcut bârlogul în apropierea Cetății Poenari a rupt gardul electric de protecție. A fost nevoie ca Cetatea să fie închisă temporar pentru vizitatori. Incidentul ridică întrebări cu privire la eficiența măsurilor de securitate, dar și la gestionarea populației de urși din zonă.

Pentru capturarea ursoaicei și a puilor a fost montată o cușcă specială

Autoritățile au decis ca ursoaica cu puii să fie relocați în altă parte, de aceea a fost  montată în preajma Cetății Poenari o cușcă specială.

„S-au dispus măsuri specifice împreună cu Instituţia Prefectului Argeş, cu Direcţia Silvică Argeş, gestionara fondului de vânătoare, pe teritoriul căreia s-a identificat ursoaica, cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, în aşa fel încât chiar astăzi, prin grija Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Argeş, a fost obţinută autorizaţia de relocare a animalului.

În acest moment a fost montată în preajma Cetăţii Poenari o cuşcă specială pentru capturarea ursoaicei şi a puilor”, a declarat vicepreşedintele CJ Argeş, Adrian Dumitru Bughiu.

Conform aceleiaşi surse, animalele vor fi relocate într-un fond de vânătoare îndepărtat, aflat tot în gestionarea Direcţiei Silvice Argeş, informează Agerpres.

Ce lucrări de conservare au fost făcute recent

Cetatea Poenari a fost închisă

Lucrările au inclus reabilitarea structurală și arhitecturală a cetății, consolidarea zidurilor, stoparea infiltrațiilor de umiditate.

De asemenea, au fost refăcute pavimentele și traseele de vizitare și modernizată calea de acces pietonale cu 1.480 de trepte. A fost instalat un sistem de iluminat, supraveghere video, fibră optică și Wi-Fi 6 și au fost montate generatoare acustice de zgomot, bănci și coșuri de gunoi.

Ultimul refugiu al lui Vlad Țepeș

Cetatea Poenari, construită în secolul al XIV-lea, probabil de primii Basarabi, a fost extinsă și consolidată de Vlad Țepeș, devenind o fortăreață strategică împotriva otomanilor. Situată pe un vârf de munte, la 27 km de Curtea de Argeș, cetatea nu a fost niciodată cucerită, servind ca ultim refugiu pentru Vlad Țepeș înainte de retragerea sa în Transilvania.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *